Zilele trecute s-au implinit zece ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea in Romania. Indubitabil, lumea nu mai este aceeasi dupa acest deceniu. Alegerea actualului Papa Benedict al XVI-lea a adus un alt stil la Vatican, chiar daca o perspectiva mai ampla nu va constata decat continuitate. Astfel, prima vizita a unui Papa intr-o tara majoritar ortodoxa a devenit, in timp, o perla dintr-o salba de importante deschideri. Biserica Ortodoxa Romana (BOR) a schimbat la randul sau intaistatatorul si a adus in prim-plan alte reflexe, ceva mai dinamice. Chiar daca schimbarile asteptate de unii nu sunt inca atat de vizibile, PF Daniel este perceput drept un om deschis dialogului ecumenic, excelent administrator, foarte bun teolog (ca si actualul Papa). Nu conducerea centrala este insa problema. La nivel local confesiunea greco-catolica din Romania continua discursul identitar prin care arata cu degetul ipotetice sau reale discriminari venite dinspre ortodocsi. Pare, dealtfel, (regretabil) singurul gen de discurs care-i da culoare si forta in aceasta etapa istorica. Pe de alta parte, la nivel local ortodocsii renunta greu la anumite lacasuri de cult in conditiile in care intr-un sat exista (caz concret) 10 credinciosi greco-catolici si 1000 sau 2000 ortodocsi, considerand ca biserica a fost construita de comunitate. Cu siguranta, aceste asperitati se vor atenua in timp (si s-au imbunat intr-o anume masura). Deocamdata, importanta este mostenirea lasata de istorica vizita. Ierarhii ortodocsi care s-au opus vizitei au avut sansa sa constate ca prin renuntarea la prejudecati pot face istorie. Cei care aveau asteptari exagerate s-au inteleptit. Credinciosul de rand a privit lucrurile cu simpatie sincera care, in simplitatea ei, s-ar putea sa fi fost cel mai aproape de sensul inalt spiritual al acelor zile. Caci acesta nu trebuie ignorat nicidecum.
Puterea de simbol a vizitei Papei la Bucuresti aduce, desigur, alinarea patriotismului local, dar in primul rand datorii de natura spirituala. Nu atat faptul ca Vaticanul este alaturi de romanii din Italia si din alte tari, cu fapte concrete. Nici macar acela ca discursul BOR este de departe printre cele mai ferm deschise catre dialogul fratesc cu Vaticanul. In ceea ce priveste BOR, ma gandesc la ceea ce se petrece adesea inca la nivel personal. La acei profesori teologi ori duhovnici care continua sa priveasca dinspre trecutul tulbure si sa diabolizeze "papistasii", neintelegind nimic din fundamentele duhovnicesti (spirituale) ale ecumenismului ponderat. La acei studenti in teologie care inca iau de buna tot soiul de amagiri lansate, adeseori, cu buna stiinta. Caci nimeni din cadrul ierarhiei BOR nu doreste pierderea identitatii. Secretul bunei intelegeri interconfesionale, dar si interreligioase este acela de a privi nu dinspre trecut ci dinspre viitor. Un viitor al pacii in care este loc pentru fiecare om si comunitate prin care respira Dumnezeu.
