0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCocor Turism, faliment de patru stele

Cocor Turism, faliment de patru stele

În ciuda sezoanelor estivale reuşite din ultimii doi ani, hotelierii de pe litoralul românesc nu reuşesc să facă profit. Unul dintre cele mai moderne hoteluri de pe riviera românească a intrat în procedura insolvenţei. Societatea care îl administrează a înregistrat pierderi de peste patru milioane de euro.

Fostul ministrul al Turismului Elena Udrea se pare că a purtat ghinion societăţii Cocor Turism. La aproape cinci ani de la inaugurarea luxosului hotel Cocor din Neptun-Olimp, firma a luat calea falimentului. Să fie la mijloc o festă pe care au jucat-o astrele patronilor Cocor, sau pur şi simplu o decize dezastruoasă de management luată în plină criză, nu se ştie cu exactitate. Cert este că hotelul Cocor nu a adus nici jumătate din încasările pe care şi le propuseseră proprietarii în momentul deschiderii unităţii hoteliere, firma a fost cerută la insolvenţă iar 3 martie este termenul-limită la care creditorii trebuie să depună cererile de admitere a creanţelor. Cocor Turism a fost oficial notificată privind insolvenţa pe 23 ianuarie 2014, după ce cu trei zile înainte Tribunalul Bucureşti a avizat procedura. Administrator judiciar a fost desemnată o firmă din Ploieşti, iar termenul-limită pentru definitivarea tabloului creanţelor este 24 martie. Deşi, cel puţin pe hârtie, între insolvenţă şi faliment este o mare diferenţă, în sensul că în cazul primei proceduri s-au identificat resurse pentru achitarea restanţelor, iar în cazul falimentului situaţia este clară din capul locului, este foarte greu de crezut că societatea Cocor va mai supravieţui după acest episod.

Paradisul (ratat) din sudul litoralului

În luna mai 2009, hotelul Cocor a fost inaugurat de ministrul Turismului de la acea perioadă, Elena Udrea. Aceasta a inspectat facilităţile celui mai mare centru SPA din România şi s-a declarat mulţumită de cum arată complexul hotelier. Restaurat din cap şi până în picioare, cu un nou centru SPA întins pe mii de metri pătraţi, 25 de cabinete de masaje, hidrocolonoterapie, terapii faciale, exfolieri şi împachetări, unitatea hotelieră era cea mai modernă din sudul litoralului. Renovarea a costat şase milioane de euro, însă existau oferte all-inclusive extrem de atractive pentru cei cu dare de mână, iar totul părea începutul unei afaceri de succes. Criza a stricat însă planurile patronilor de la Cocor Turism, iar hotelul a devenit repede nerentabil. Hotelul Cocor a fost cumpărat, în 2002, de SC Cocor SA Bucureşti, în urma divizării şi privatizării SC Neptun-Olimp SA. El a fost renovat în două etape: în prima fază au fost renovate cele 226 de camere duble existente, iar în 2005 a fost construit un corp de legătură ce conţine opt apartamente şi opt camere comunicante. Complexul are în componenţă şi club, precum şi un centru de conferinţe, cu o capacitate de 350 de locuri.

Şase ani pe minus, pierderi de peste 18 milioane lei

Potrivit raportărilor financiar contabile, în perioada 2007- 2012, ultimul an de exerciţiu financiar, societatea a mers numai pe pierdere. Cel mai nefast an a fost 2010, primul de după inaugurarea hotelului, atunci când Cocor Turism a avut un minus de 5,7 milioane lei, iar cea mai mică pierdere a fost înregistrată în 2007, respectiv un minus de peste un milion de lei. Cumulate, pierderile din perioada de referinţă totalizează 18,2 milioane lei, adică peste patru milioane de euro. Numărul salariaţilor a fost influenţat negativ de evoluţia financiară. Dacă în 2007 firma avea 121 de angajaţi, în 2011 numărul acestora a fost zero. De asemenea, datoriile companiei au crescut, de la 30,2 milioane lei în 2007, până la 51,5 milioane lei în 2012. Gradul de îndatorare a avut o evoluţie similară, de la un nivel de 92% în 2007, la 126% în 2012. Bilanţul pe 2013 nu a fost încă făcut public, însă este greu de crezut că s-a schimbat ceva, mai ales dacă creditorii au cerut insolvenţa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă