Tinerii care nu au reusit sa isi ia in acest an o locuinta prin programul guvernamental "Prima Casa" isi pot depune cu incredere dosarele de la 1 ianuarie 2010, tinand cont de faptul ca Guvernul va reloca garantii de circa 550 milioane de euro, din fondul stabilit pentru 2009. De asemenea, conform unei ordonante de modificare a Legii nr. 368/2009, cei care detin deja o cota-parte dintr-o casa, obtinuta printr-o mostenire, au liber sa incerce sa isi ia o locuinta prin programul "Prima Casa".
Garantiile transferate de catre Executiv reprezinta mai mult de jumatate din plafonul stabilit pentru acest an, iar bugetul total ar urma sa fie completat ulterior, posibil tot pana la plafonul din 2009, de un miliard de euro, dupa cum informeaza Mediafax, citand surse ministeriale. Transferarea garantiilor din acest an pentru "Prima Casa" din 2010 va fi reglementata printr-o hotarare de guvern.
Stela Alexandru, purtatorul de cuvant al Fondului National de Garantare a Creditelor Intreprinderilor Mici si Mijlocii (FNGCIMM), a atras atentia persoanelor care au deja dosarele completate ca trebuie sa-si actualizeze de urgenta declaratiile pe proprie raspundere, in conformitate cu prevederile Ordonantei nr. 60/2009, publicata pe 30 noiembrie. Ei trebuie sa precizeze ca nu au achizitionat o locuinta de la momentul intrarii in vigoare a legii, la 4 iunie, si pana cand au depus dosarul. "Neactualizarea declaratiei pe proprie raspundere face imposibila solutionarea favorabila a solicitarii de garantare", a declarat Stela Alexandru.
Persoanele care isi vor depune dosarele la inceputul anului viitor, dar si proprietarii care vor dori sa isi vanda locuintele prin Programul "Prima Casa" ar trebui sa tina cont si de faptul ca de la 1 ianuarie 2010 ar urma sa intre in vigoare Legea nr. 372/2005, potrivit careia proprietarii de apartamente care nu au certificate de eficienta energetica nu le vor mai putea tranzactiona. O veste buna pentru cei care vor sa intre in programul guvernamental este ca isi vor putea depune dosarele, chiar daca detin deja o cota-parte dintr-o locuinta, dar numai in cazul in care aceasta este primita drept mostenire.
Potrivit ordonantei de urgenta din 30 noiembrie, "beneficiarii Programului «Prima Casa» sunt persoane fizice care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta nu au detinut si nu detin, individual sau in comun, impreuna cu sotii lor ori cu alte persoane, in proprietate, o locuinta, indiferent de modul in care a fost dobandita, cu exceptia cotelor-parti din locuintele dobandite prin mostenire".
Locuintele vechi, preferate
Programul "Prima Casa", prin care statul garanteaza creditele imobiliare contractate de persoane fizice, in limita unui plafon de garantare de un miliard de euro, a fost introdus de Guvern in acest an. La inceputul lunii noiembrie, Executivul anunta ca, din plafonul total, au fost acordate garantii de stat de 328 de milioane de euro, care urmau sa urce la 420-440 de milioane de euro pana la sfarsitul anului.
Pe parcursul programului, Guvernul a retras garantii de 220-280 de milioane de euro de la sapte banci care nu au acordat nici un credit sau au aprobat foarte putine dosare pentru cumpararea de locuinte prin "Prima Casa" si a redistribuit garantiile catre alte banci care au aprobat un numar mai mare de cereri.
Din solicitarile primite de Fondul National de Garantare a Creditelor Intreprinderilor Mici si Mijlocii, cea mai mare parte a vizat locuinte vechi, iar 28% erau pentru imobile noi, construite dupa anul 2008. Doar 3,4% erau pentru imobile inca nefinalizate. "Locuintele vechi au fost preferate din mai multe motive. Aveau carti funciare facute, erau imediat disponibile, in timp ce apartamentele noi nu puteau fi dezmembrate, deoarece cartile funciare erau acumulate la dezvoltator. In plus, locuintele noi sunt mult mai scumpe, iar valoarea pe metru patrat se calculeaza la suprafata utila pentru apartamentele vechi, respectiv la cea construita pentru cele noi", a precizat Rodica Ionescu, consilierul presedintelui FNGCIMM.
Prin Programul "Prima Casa" persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuinta de maximum 60.000 euro, cu o rata a dobanzii EURIBOR (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata interbancara) la 3 luni plus maximum 4% pe an, la credite in euro, respectiv ROBOR (rata dobanzii la imprumuturi pe piata interbancara romaneasca) plus maximum 2,5 puncte procentuale. Marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de finantator.
Putine credite
Apartamentele se cumpara cu banii jos
Doar 2% din cumparatorii de locuinte isi pot permite achizitionarea unei unitati locative la preturi mari, ce depasesc 150.000 de euro, potrivit unui studiu realizat in luna noiembrie de portalul imobiliar Imopedia.ro.
Astfel, conform datelor sondajului, 9 din 10 bucuresteni care se incumeta sa-si cumpere o casa in aceasta perioada aleg locuinte care nu depasesc 100.000 de euro. Procentul celor care se orienteaza spre astfel de apartamente este insa in crestere fata de inceputul anului. In ceea ce priveste tipul de finantare pentru care au optat romanii, cei mai multi dintre cei care au cumparat imobile in aceasta perioada nu au depins de ajutorul bancilor. Mai exact, 52% din cumparatori au platit cash, in timp ce 35% din ei au ales creditul prin Programul "Prima Casa".