2.2 C
București
marți, 21 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăPENTRU CE TE SUBVENŢIONEAZĂ STATUL

PENTRU CE TE SUBVENŢIONEAZĂ STATUL

Scopul acestui program este să îi determine pe proprietarii de locuinţe să folosească surse de încălzire regenerabile – mai economice şi care poluează mai puţin.

Cheltuielile eligibile prin Casa verde sunt:

1. achiziţia de instalaţii pentru producerea de energie termică, inclusiv pentru înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie regenerabilă (panouri solare, centrale cu peleţi sau pompe de căldură).
2. cheltuieli cu montajul şi punerea în funcţiune a sistemului, efectuarea, verificarea probelor şi încercărilor
3. taxa pe valoare adăugată

Mare atenţie! Sunt eligibile cheltuielile efectuate după semnarea contractului de finanţare nerambursabilă.

Care sunt condiţiile pentru a beneficia de acest program

– indiferent de cetăţenie, domiciliu sau reşedinţă, trebuie să deţineţi în proprietate sau locuţiune in România imobilul în care se instalează sistemul

– să acţionaţi în nume propriu

– să susţineţi contribuţia proprie, sa fiţi la zi cu plăţile către stat

– este nevoie ca în casă să locuiască 3 – 5 persoane, altfel cheltuielile vor fi mai mari (pentru o locuinţă cu maximum 5 persoane este suficient un boiler de 135-162 litri)

– nu sunt acceptaţi în program cei care au încălcat dispoziţii legale privind protecţia mediului şi cei care au sponsorizat activităţi cu effect negative asupra mediului.

Nu este eligibil solicitantul care deţine în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcţii, dintre care unele proprietăţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală. 

Cele mai citite

Simbolismul ascuns al modei inaugurale a Primelor Doamne

Pentru Primele Doamne ale SUA, moda a fost un instrument important de comunicare, un semnal despre ceea ce reprezintă ele, în mod individual Michelle Obama,...

Costul și achiziția rovinietei în 2025: Informații importante despre taxa obligatorie pe drumurile naționale din România

Rovinieta rămâne un document obligatoriu pentru șoferii care circulă pe drumurile naționale și autostrăzi. Tarifele sunt stabilite în funcție de tipul vehiculului și durata...

George Simion se delimitează de Călin Georgescu: Și-ar dori „și mai multe” baze NATO în România

Aflat la Washington pentru inaugurarea lui Donald Trump, George Simion a oferit un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN. Liderul AUR a afirmat...
Ultima oră
Pe aceeași temă