2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024

Case da, drumuri nu

Minusuri. Desi investitiile la periferie presupun costuri mai mici decat in Bucuresti, exista si multe dezavantaje.

 

Infrastructura sau, de fapt, starea  acesteia, reprezinta un minus atunci cand vorbim de periferia Capitalei. Chiar daca periferia ii atrage pe bucurestenii care doresc sa-si construiasca o casa in regie proprie, multi descopera abia dupa finalizarea proiectului dezavantajele zonei.
Claudiu M. si-a finalizat casa din comuna Popesti-Leordeni in vara aceasta si spune ca, o data cu sosirea anotimpului rece a observat si primele probleme.
"Starea drumului care face legatura dintre cartierul de case unde locuiesc si soseaua principala catre Bucuresti este una foarte proasta, astfel ca, uneori, dupa o ploaie buna, devine imposibil de circulat", spune proprietarul. De asemenea, iluminatul public este inexistent, iar masinile serviciului de salubritate ajung in zona foarte rar.

Confort relativ
Analizand aceasta situatie, arhitectul Ciprian Roboiu spune ca romanii, in euforia construirii unei case proprii, nu acorda atentia cuvenita unor elemente esentiale in confortul ulterior. "Spre exemplu, acestia ar trebui sa fie interesati de proximitatea unui spital, a unei farmacii, locuri de joaca pentru copii, scoala si gradinita si, de ce nu, un service auto, supermarket sau banca" adauga specialistul.
Pe de alta parte, arhitectul mai spune ca autoritatile locale ar trebui sa acorde mai multa atentie zonelor din jurisdictia proprie care incep sa se dezvolte si unde apar din ce in ce mai multe case, investind in drumuri si servicii publice.
Pe de alta parte, Claudiu Oprea, sef echipa de constructii, precizeaza ca, realizand diverse proiecte in apropierea Bucurestiului, a observat ca proprietarii par, in faza initiala, mai incantati de vecinatatea unei paduri sau a unui lac decat sa fie deranjati de precaritatea drumurilor sau lipsa din zona a unor puncte indispensabile de servicii si utilitati. "Insa, o data cu trecerea timpului, acestia incep sa sesizeze problemele si sa regrete ca nu au pus in balanta si bunele, si relele inainte de a proceda la demararea investitiei", adauga mesterul.

Particulari, constructori de drumuri
Maria Avramescu, consultant imobiliar al agentiei Casa Mea, sustine ca multi proprietari i s-au plans ca, ulterior finalizarii caselor, au fost nevoiti sa stranga banii necesari construirii unor segmente de drumuri mai mici sau mai mari pentru a facilita legatura cu soselele principale.
"Practic, respectivii proprietari au investit in locul primariei locale, care a reclamat lipsa fondurilor pentru investitii in infrastructura, iar acesta nu este un caz singular", precizeaza consultantul.

Exista optimism
Totusi, aparitia unor cartiere intregi de case in comunele limitrofe va starni, treptat, un interes din ce in ce mai mare investitorilor privati, care vor aduce in respectivele zone magazine, farmacii, scoli, banci etc. Insa acest lucru nu se va realiza peste noapte, ci de-a lungul a cativa ani. Un sprijin mai puternic din partea autoritatilor locale va grabi acest proces, iar proprietarii vor putea fi mai multumiti de alegerea facuta.

Sursa: Maria Avramescu, consultant imobiliar al agentiei Casa Mea

Cele mai citite

Chemat să dea explicații! Ramin Rezaeian, convocat de comisia de etică după îmbrățișarea unei fane

Ramin Rezaeian (34 de ani), fundașul echipei Esteghlal și component al naționalei Iranului, a fost convocat de comisia de etică a Federației de Fotbal...

Vladimir Putin i-a transmis scuze președintelui azer pentru prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, despre prăbușirea avionului Azerbaidjan Airlines și și-a cerut scuze deoarece „incidentul tragic” a...

Arsenal încheie anul cu o victorie importantă pe Emirates!

Arsenal a învins Ipswich Town cu 1-0 în ultima etapă din 2024 a Premier League, urcând pe locul al doilea în clasament, la șase...
Ultima oră
Pe aceeași temă