5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, în topul economiilor vulnerabile la „contagiunea" zonei euro

România, în topul economiilor vulnerabile la „contagiunea” zonei euro

România este printre cele mai expuse zece state emergente la criza din zona euro, dintr-un total de 22 de ţări incluse în „Indicele contagiunii” realizat de analiştii băncii americane Citigroup, dar este mai puţin vulnerabilă ca alte state UE, precum Ungaria, Cehia sau Polonia.

Cea mai expusă este Ungaria, urmată de Cehia, Polonia, Turcia, Africa de Sud, Brazilia şi Mexic, iar România se situează pe poziţia a opta, urmată de India şi Egipt. Ultimele poziţii în funcţie de vulnerabilitatea la criză sunt ocupate de China şi Rusia.

Investitorii rămân îngrijoraţi de trei canale principale de contagiune prin care criza poate ajunge în Europa emergentă, respectiv datoria/finanţarea statului, sectorul bancar şi economia reală/comerţul, potrivit blogului cotidianului britanic Financial Times, citat de Mediafax.

Din perspectiva datorie/finanţare, Europa emergentă nu se confruntă cu o criză de solvenţă, precum multe state din zona euro, cu excepţia Ungariei, datoriile sunt mult mai scăzute decât în zona euro, la circa 40% din PIB în prezent. Acest nivel este la jumătate faţă de UE şi mult sub 145% din PIB înregistrat de Grecia. Chiar dacă solvenţa guvernelor din regiune nu este pusă la îndoială, necesarul ridicat de finanţare externă înseamnă că regiunea este vulnerabilă la o nouă criză de lichidităţi.

Europa emergentă este, pro-babil, cel mai vulnerabilă prin intermediul canalului economie/comerţ. Recuperarea relativ solidă a economiilor din Europa emergentă faţă de ţările din Vest a fost, aproape în întregime, susţinută de revigorarea exporturilor către statele dezvoltate din Europa, mai ales Germania, şi în măsură redusă de îmbunătăţirea cererii interne.

Cel mai mare pericol vine însă din posibilitatea extinderii crizei din zona euro la sectorul bancar din regiune, situaţie care ar putea, în final, să împingă Europa emergentă înapoi în recesiune, iar într-o situaţie extremă să aibă nevoie de noi ajutoare financiare de la Fondul Monetar Internaţional, avertizează analiştii.

Indicele realizat de Citigroup încearcă să contureze o ima-gine despre vulnerabilităţile care pot să apară dacă se accelerează contagiunea crizei din zona euro, potrivit blogului Financial Times. Indicele este compus din indicatori pentru fiecare din tipurile de contagiune menţionate: nivelul pasivelor faţă de băncile europene (raportate la rezerve), raportul dintre datorie şi PIB, respectiv contribuţia exporturilor către zona euro la creşterea economică. Citigroup adaugă şi doi indicatori care ar deveni relevanţi în contextul unui declin mai general al apetitului pentru risc: necesarul de finanţare externă al fiecărei ţări şi ponderea în PIB a fluxurilor de capital, excluzând investiţiile străine directe. 

Cele mai vulnerabile economii emergente

Ungaria
Cehia
Polonia
Turcia
Africa de Sud
Brazlia
Mexic
România
India
Egipt
Ucraina
Columbia
Filipine
Malaezia
Tailanda
Argentina
Peru
Indonezia
Chile
Coreea
China
Rusia

 

Citeşte şi Mark Mobius: Dolarul nu mai e o investiţie sigură, a venit vremea pieţelor emergente

Lucian Davidescu
Lucian Davidescu
Lucian Davidescu, sef departament
Cele mai citite
00:03:03

VIDEO. Animalele de la grădina zoologică din Berlin se hrănesc cu pomi de Crăciun

Elefanții, girafele și renii de la grădina zoologică din Berlin se hrănesc cu brazi de Crăciun nevânduți, așa cum este tradiția în preajma sărbătorilor,...

Calendar fiscal pentru ianuarie 2025: Termene importante pentru contribuabili

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat lista termenelor pentru depunerea declarațiilor fiscale în luna ianuarie 2025. Calendarul cuprinde repere esențiale pentru firme...

Cursul BNR deschide anul 2025 în ușoară creștere față de finalul anului trecut

Banca Națională a României (BNR) a deschis anul 2025 cu un curs de 4,9749 lei/euro, în creștere față de 4,9741 lei/euro, nivel înregistrat pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă