0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLeul puternic ne slăbeşte economia

Leul puternic ne slăbeşte economia

În timp ce Japonia vrea să-şi dubleze masa monetară în doi ani, BCE a redus dobânda la 0,5% (s-a pomenit şi de dobânzi „negative“ în Europa), iar Fed continuă achiziţia de bonduri în competiţia „cine îşi devalorizează mai mult moneda“, România exultă: se apreciază leul! În afară de bănci, mai este cineva încântat de încurajarea, prin curs, a dependenţei de importuri?

Deocamdată este prematur să vorbim de o mişcare viguroasă şi de durată de apreciere a leului. Nu ştim cât din cererea mai mare de lei din ultima vreme se datorează sezonalităţii („capşunarii“), cât dobânzilor mari (cu 5,25%, dobânda de politică monetară, stăm cel mai bine în regiune), cât unei mişcări speculative locale privite cu pasivitate de BNR. Ştim cu siguranţă că aprecierea leului nu se datorează investiţiilor străine.

Îngrijorează însă seninătatea cu care oficialii băncii centrale privesc întărirea leului în condiţiile în care, în lume, lupta se dă pentru slăbirea propriilor monede, încurajarea exporturilor şi punerea economiei pe baze mai sănătoase. Guvernatorul vorbea săptămâna trecută cu nonşalanţă despre un cerc „virtuos”: creştere a leului şi creştere a exporturilor. „S-a mai întâmplat în România, de exemplu în 2000-2001. Nu văd de ce nu s-ar mai întâmpla şi în prezent. Însă nu cu o apreciere masivă a cursului“, spunea Isărescu. Sa-i amintim domnului guvernator că în acea perioadă România venea cam de pe fundul gropii, cu o inflaţie de două cifre, era încă la periferie şi avea salarii ridicole, în timp ce acum economia s-a integrat în zona UE şi e mult mai greu să fi competitiv?

Sigur, există şi câştigători în urma întăririi leului. Vorbim aici de bănci care au ajuns la credite neperformante de 20% din total, şi asta cu externalizările furibunde care s-au practicat după criză.

Un euro mai slab dă o gură de oxigen debitorilor, chiar şi celor împiedicaţi să beneficieze de prevederile Codului Civil (vă amintiţi de amânarea „la cererea FMI“ a prevederii ce permitea asociaţiilor de protecţie a consumatorilor să atace în justiţie contractele bancare-tip cu clauze abuzive, solicitând anularea lor dacă într-un singur caz un debitor obţinuse câştig de cauză?). Iar preconizata reducere a dobânzilor în România (de dobânda BNR vorbim) vine tot băncilor mănuşă. Dobânzile la credite o vor urma în pas lent, în timp ce randamentele la depozite se vor sincroniza-fulger. Rămâne de văzut dacă leul va mai fi la fel de puternic după sărbători, când remiterile românilor din străinătate dispar şi există în plus asumarea reducerii dobânzii de politică monetară. În tot cazul, evoluţia bună a exporturilor în 2012 s-a făcut cu un leu mai slab ca acum.

Cum e prin alte părţi

Fed, banca centrală a SUA, îşi continuă netulburată programul de achiziţie a bondurilor guvernamentale – 85 miliarde dolari pe lună (un alt mod de a denumi tiparul), BCE-ul european tocmai a scăzut dobânda de politică monetară la 0,5%
(s-a pomenit în acel context de inimaginabila dobândă…negativă), iar Japonia a bătut toate recordurile – vrea să-şi dubleze masa monetară în următorii doi ani şi va tipări lunar 1% din PIB. Confruntat cu o deflaţie încăpă­ţânată de mai bine de două decenii, guvernatorul Băncii Japoniei ţinteşte o inflaţie de 2% mizând pe faptul că investitorii şi băncile, care cumpără titluri de stat ca active sigure, vor fi nevoiţi să caute un refugiu mai profitabil pentru banii lor: fie peste hotare (ceea ce va slăbi moneda), fie investind în economia reală (ceea ce va determina o creştere a cererii).

În România, se deschide sticla de şampanie pentru debitori, bănci, importuri mai ieftine (asta în condiţiile în care am ajuns ca şi în agricultură să fim sufocaţi de importuri). Chiar am uitat lecţiile crizei?

Mugur Isărescu sublinia săptămâna trecută, în contextul întăririi nesperate a leului (vezi climatul nefavorabil indus de criza din Cipru), libertatea care se manifestă în piaţa valutară, dinamica cerere-ofertă fiind singura care dictează cursul. Cum România are nişte vârfuri de plată în contul datoriei publice externe în 2013 şi 2014 (cam 5 miliarde euro anual), poate n-ar fi rău ca BNR să intervină puţin în dinamica cerere-ofertă cumpărând nişte euro „ieftini”.

Asta ca să nu fluierăm a pagubă când ni se va subţia rezerva valutară ca urmare a respectivelor rambursări.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă