0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăEconomia Chinei a crescut cu 9,1% în trimestrul trei, cea mai slabă...

Economia Chinei a crescut cu 9,1% în trimestrul trei, cea mai slabă cifră din ultimii doi ani

Economia Chinei a crescut în trimestrul al treilea cu 9,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cea mai slabă dinamică din 2009, din cauza temerilor privind impactul crizei datoriilor de stat din zona euro asupra economiei globale, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Media estimărilor analiştilor contactaţi de Bloomberg anunţa o creştere anualizată de 9,3% a Chinei în trimestrul al treilea, faţă de un plus de 9,5% în trimestrul doi.

Biroul de statistică al Chinei a prezentat marţi datele.

Principalul indice al bursei din China a coborât marţi cu 2,3%.

Creşterea Chinei a fost limitată, în perioada analizată, în principal de scăderea cererii din Europa.
Germania a respins luni ideea că summit-ul UE de duminică va aduce o rezolvare imediată crizei datoriilor de stat.

O încetinire a economiei Chinei, motorul de creştere al lumii, l-ar putea ajuta pe premierul chinez Wen Jiabao să reducă inflaţia, aflată peste ţinta autorităţilor.

„Ultimele evenimente din zona euro au neliniştit investitorii, iar mulţi se tem că ne îndreptăm către repetarea depresiunii economice de la sfârşitul lui 2008”, comentează Tim Condon, analist al ING Groep Singapore şi fost economist al Băncii Mondiale.

El a adăugat că „aterizarea forţată” a Chinei ar cauza un şoc puternic pentru creşterea economică globală, a adăugat el.

Indicele Shanghai Composite a coborât cu 1,7% în urma prezentării datelor, cea mai mare pierdere din ultima lună. Indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a pierdut totodată 2,2%, iar yuanul chinezesc s-a depreciat cu 0,1%, la 6,378 yuani/dolar.
Economia Chinei a crescut cu 2,3% în trimestrul al treilea faţă de al doilea, când a fost înregistrată o expansiune de 2,4%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă