Vestea bună a creşterii economice raportate de România în primul trimestru este pusă în umbră de rezultatele mult mai bune ale majorităţii economiilor din jur, în special ale celor din Europa Centrală şi de Est. PIB a crescut în trimestrul I cu 0,7% faţă de trimestrul anterior şi 0,3% (1,7% potrivit unei actualizări INS neconfirmată încă de Eurostat) faţă de trimestrul similar al anului trecut. Este a treia cea mai slabă performanţă din UE, depăşită doar de Portugalia şi Grecia care sunt încă pe minus.
În partea superioară a clasamentului, recesiunea a încetat încă de acum un an iar acum apar creşteri spectaculoase. Se remarcă două ţări baltice, Estonia şi Lituania care au creşteri de 8% respectiv 6,8%. De asemenea, nordicii din Suedia şi Finlanda au crescut cu 6,5 respectiv 5,8%. Germania, motorul economiei europene are o creştere robustă de 4,8%, după ce în 2010 a raportat cea mai mare creştere PIB anuală de după reunificare – 3,6%. De asemenea, Polonia, ţară care nu a avut nici măcar un trimestru de recesiune, a crescut în primele trei luni cu 4,3% în termeni anuali.
Cazul baltic
Cea mai surprinzătoare creştere este a ţărilor baltice. Ele fuseseră cele mai lovite de criză, cu prăbuşiri dure în 2009 când scăderile PIB atingeau niveluri de 15-20%. Scăderile accelerate din ţările baltice veneau după creşteri rapide alimentate de bula creditării şi cea imobiliară, exact ca în România. Diferenţa a fost că monedele celor trei ţări aveau curs fix faţă de euro, ceea ce a împiedicat ajustarea economiei prin deprecierea de curs.
Însă pentru că nu au putut folosi pârghia monetară, Lituania, Letonia şi Estonia au fost forţate să facă ajustări fiscale rapide şi abrupte, lucru care s-a dovedit benefic pe termen lung. Acum, Estonia se clasează pe primul loc în UE la sustenabilitate fiscală şi pe locul 3 în lume, fiind depăşită doar de Australia şi Noua Zeelandă. Topul a fost alcătuit de universitatea Stanford şi include 34 de ţări dar nu şi România. SUA se află pe locul 28 în topul respectiv iar ultima clasată este Grecia. Optimismul din Estonia a fost alimentat şi de faptul că ţara a adoptat moneda euro de la I ianuarie, dar şi de încrederea populaţiei în competenţa politicienilor.
“Un exemplu pozitiv de guvern care şi-a asumat riscuri şi nu a fost pedepsit de votanţi a fost în Estonia, care a crescut, apoi s-a prăbuşit din cauza crizei, după care a pus în scenă o recuperare neaşteptat de robustă”, a explicat omul de afaceri estonian Indrek Neivelt, citat de FT. Neivelt conduce banca rusească Bank of St. Petersburg. “Nu există o criză a datoriilor în Europa. Există doar o criză a unor oameni care au standarde de viaţă prea înalte, ceea ce este complet nesustenabil”, a spus bancherul, referindu-se la intervenţia statului în economie, de natură să privatizeze profiturile şi să naţionalizeze riscurile.
Ajutorul decisiv pentru ţările baltice a venit însă de la Uniunea Europeană, sub forma fondurilor structurale. Ţările baltice sunt în top 5 la gradele de absorbţie şi încasare ale fondurilor europene (alături de Cehia şi Slovenia), în acelaşi clasament în care România ocupă ultima poziţie.
Cazul nordic
Marele avantaj al Suediei a fost că valul crizei a prins-o pregătită. Ţara tocmai încheiase un proces de reducere a nivelului de asistenţă socială care o făcuse faimoasă. Un proces similar s-a întâmplat în Finlanda, care a preferat ca în locul ajutoarelor sociale să ofere reduceri de taxe. Aşa se face că în prezent cele două ţări îşi permit să aibă o rată de impozitare a muncii chiar mai mică decât România, care cu 43% este pe locul al şaptele în Europa.
Cu o povară a datoriei redusă, disciplină fiscală puternică şi spaţiu fiscal mare, Suedia şi Finlanda au reuşit să treacă fără consecinţe dramatice peste recesiunea destul de puternică de care au fost lovite. Însă cheie revenirii a fost, la fel ca în Germania, creşterea cererii internaţionale pentru produse de înaltă tehnologie. Faptul că Finlanda se află în zona Euro iar Suedia are monedă proprie a adus uşoare avantaje comerciale celei din urmă.
Cazul polonez
Polonia este singura ţară care a reuşit să nu intre deloc în recesiune şi să se afle acum printre ţările cu cele mai robuste creşteri. Principalul motiv a fost atitudinea fiscală prudentă. La începutul lui 2009, polonezii au redus preventiv impozitele şi au început să taie, încet, din cheltuielile publice. Simultan, în România CAS creştea cu trei puncte în februarie 2009 pentru a acoperi creşterile de pensii acordate în campania electorală anterioară.
De asemenea, Polonia şi-a continuat programul gradual de privatizare, chiar şi pentru sume mai mici decât înainte de criză, pentru a ţine deschise fluxurile financiare şi interesul investitorilor. “Secretul este ca guvernul să aibă un profil cât mai redus în economie”, a explicat Jan Kulczyk, cel mai bogat polonez, care are o avere de aproape două miliarde de euro.
Polonezii au lăsat liber cursul zlotului, care s-a depreciat masiv în prima parte a lui 2009 pentru ca apoi să crească treptat chiar până la nivelurile dinainte. Un alt punct de sprijin decisiv pentru economia poloneză au fost fondurile europene, a căror absorbţie a fost relativ bună, dar şi o parte din investiţiile americane de peste 6 miliarde de dolari, făcute în schimbul faptului că Polonia cumpărase avioane F-16 noi de 3,5 miliarde de dolari (valoarea achiziţiilor în contrapartidă fusese negociată la 180%).
Prognoză: Germania, motorul UE, este tot mai optimistă
Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, a îmbunătăţit prognoza de creştere a PIB-ului ţării din acest an cu 0,6 puncte procentuale, la 3,1%, afirmând că economia a intrat pe un trend ascendent de lungă durată, transmite Bloomberg. Pentru 2012, Bundesbank anticipează un avans de 1,8%, peste ritmul de 1,5% prognozat în decembrie. Studiile arată că expansiunea economică „ar putea chiar depăşi estimările din acest scenariu de bază”, potrivit băncii centrale.
Economia germană a înregistrat anul trecut o creştere de 3,6%, cea mai rapidă de după reunificarea de acum 20 de ani, susţinută de exporturile care au alimentat angajările şi cheltuielile de consum. Performanţele economiei germane ar putea exercita presiuni asupra Băncii Centrale Europene de a continua creşterea dobânzii de politică monetară, în pofida înrăutăţirii crizei datoriilor în ţările periferice din zona euro.
