5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăAcord pe piaţa mondială a energiei

Acord pe piaţa mondială a energiei

Consorţiul care va construi gazoductul Nabucco Vest  a semnat un memorandum cu TANAP, grupul ce urmează să construiască gazoductul prin care gazul azer va fi transportat prin Turcia. Comunicatul semnat de cele două părţi şi dat publicităţii luni vorbeşte de un schimb de informaţii tehnice şi strategice în scopul sprijinirii demarării celor două proiecte.

Conectat cu TANAP (face legătura între frontiera Turciei cu Azerbaidjan şi graniţa Turciei cu Bulgaria), Nabucco Vest va aduce gazul din zăcământul Shah-Deniz II prin Bulgaria, România şi Ungaria către terminalul din Austria. Ruta europeană a gazului nu a fost însă bătută în cuie, existând şi varianta TAP (Trans Adriatic Pipeline), care transportă gazul azer venit prin TANAP către Italia, prin Grecia şi Albania. Consorţiul care administrează zăcământul Shah-Deniz  II va face alegerea finală privind ruta coridorului sudic de transport până în iunie 2013.

Nabucco Vest e o versiune redusă ca lungime (de la 3.900 la 1.300 km) şi capacitate (de la 31 la 23 miliarde metri cubi pe an) a vechiului Nabucco. Acesta era proiectul unui gazoduct menit să transporte gaz caspic spre piaţa europeană, pornind din Azerbaidjan, mergând prin Georgia, Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria până lângă Viena.

Sursa este zăcământul azer Shah-Deniz II. Descoperit în 1999, Shah-Deniz are rezerve estimate de 1,2 trilioane metri cubi şi e dezvoltat de un consorţiu condus de companiile BP (25,5%) şi Statoil (25,5%). Producţia a demarat în 2006, iar prima fază de dezvoltare furnizează circa 9 mmca,  livraţi în Turcia, Georgia şi pe piaţa azeră. Dezvoltarea completă (Shah-Deniz II) presupune investiţii de peste 10 miliarde dolari şi urmează a aduce un surplus de producţie de 16 mmca începând cu 2017. 

Cele mai citite

Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 4% la finalul anului 2024

La finalul anului 2024, rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au atins valoarea de 62,13 miliarde euro, înregistrând o creștere de 4%...

Data exactă de lansare a sezonului 3 din „Squid Game” ar putea fi divulgată de Netflix

Sezonul 3 al serialului „Squid Game” pare să aibă o dată exactă de lansare, posibil dezvăluită accidental de Netflix. Deși compania a anunțat oficial...

Cursul BNR deschide anul 2025 în ușoară creștere față de finalul anului trecut

Banca Națională a României (BNR) a deschis anul 2025 cu un curs de 4,9749 lei/euro, în creștere față de 4,9741 lei/euro, nivel înregistrat pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă