Compania Rompetrol Downstream, care face parte din Grupul Rompetrol, a scăzut joi preţurile de referinţă la benzină cu 9 bani/litru şi la motorină cu 3 bani/litru, potrivit site-ului companiei, downstream.ro, citat de NewsIn.
Astfel, litrul de benzină Efix 95 costă 5,33 lei/litru, iar benzina Alto 101 este 6 lei/litru. Motorina Efix Diesel costă 5,23 lei/litru, iar motorina Diesel Alto 55 este 5,54 lei/litru.
Preţurile carburanţilor comercializaţi în staţiile Rompetrol Downstream pot varia cu +/- 5% faţă de preţurile de referinţă. Ultima modificare a preţurilor a fost operată de Rompetrol la 17 mai, când compania a scumpit benzina cu 9 bani/litru.
Rompetrol Downstream operează peste 900 de staţii, în 13 ţări, dintre care peste 450 de benzinării se află în România. Compania face parte din Grupul Rompetrol, controlat de compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan.
The Rompetrol Group (TRG) a făcut parte din Rompetrol Holding, până în august 2007, când Dinu Patriciu a vândut 75% din acţiunile TRG către compania de stat KazMunaiGaz din Kazakhstan. De asemenea, la 26 iunie 2009, Dinu Patriciu a anunţat că a vândut kazahilor restul de 25% din acţiuni. Astfel, Grupul Rompetrol este deţinut 100% de KazMunaiGaz.