Consilul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a publicat ieri o decizie favorabilă firmelor Strabag şi Straco privind contestaţia depusă în urmă cu o lună de către acestea, privind desemnarea firmelor Spedition UMB şi Tehnostrade drept câştigătoare ale contractului de construire a lotului 4 Lugoj-Deva (22 kilometri). Spedition UMB şi Tehnostrade sunt deţinute de Dorinel Umbrărescu.
Decizia CNSC obligă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) să anuleze comunicarea trimisă participanţilor la licitaţie, prin care se anunţă câştigarea contractului decătre firmele lui Umbrărescu. Totodată, CNSC obligă CNADNR să reia evaluarea ofertele.
Atât CNADNR cât şi CNSC nu au comunicat motivele pentru care oferta firmelor ormâneşti nu poate fi considerată câştigătoare în pofida faptului că preţul cerut de Spedition UMB Tehnostrade era cel mai mic. Este posibil însă ca Strabag Straco să fi reclamat că preţul cerut de firmele lui Dorinel Umbrărescu este sub jumătate din valoarea estimată a lucrărilor stabilită de către CNADNR (ofertă de 419 milioane lei faţă de valoare estimată de 1.048 milioane lei). In astfel de situaţii legislaţia cere autorităţii contractante , in cazul de faţă CNADNR verificări minuţioase ale ofertelor cu preţ neobişnuit de mic pentru a se stabili dacă este vorba sau nu de preţuri de dumping.
Există şi o altă explicaţie posibilă. Deoarece Dorinel Umbrărescu a participat şi la licitaţiile pentru loturile 2 şi 3, iar în aceste cazuri oferta sa a fost descalificată drept necorespunzătoare, contractele mergând la firmele de pe locurile secunde, este posibil ca Strabag-Straco să fi invocat la CNSC tocmai acest aspect, anume cum poate fi considerată oferta acestuia admisibilă pe lotul 4 şi inadmisibilă pe loturile 2 şi 3, în condiţiile în care cele trei oferte semănau foarte mult între ele.
Totodată CNSC a respins alte două contestaţii depuse de firmele spaniole Corsan Corviam şi FCC, clasate pe locurile 4 şi 5 la această licitaţie.
Cine sunt contestatarii?
Starbag este o firmă austriacă prezentă de ani buni în România despre care presa a relatat că, în pofida originilor sale, a împrumutat rapid obieceiurile proaste din România, anume lucrări efectuate cu încetineală, unele prost, solicitări de majorare a valorii contractelor . Straco este o firmă românească deţinută de câţiva regi români ai asfaltului, anume de fraţii Alexandru şi Traian Horpos şi de Vlad Vameşu. Parteneri şi pe autostrada Deva Orăştie, Strabag şi Straco au reuşit majorarea valorii acestui contract cu cel puţin 14% după 6 acte adiţionale suplimentare contractului.
Pentru Dorinel Umbrărescu decizia CNSC, care însă nu înseamnă pierderea contractului de către el dată fiind practici vechi ale companiilor de stat din zona infrastructurii de a desemna aceeaşi câştigători în pofida deciziilor contrare ale CNSC sau instanţelor, este un al doilea eşec. In mai Curtea de Apel a dat dreptate firmei Selina deţinută de Beniamin Rus în disputa acesteia cu Spedition UMB-Tehnostrade privitoare la contractul pentru al doilea lot din Timişoara-Lugoj.
Surse din cadrul licitaţiei ne-au declarat că constructorul român a contestat, la rândul lui, excluderea sa din licitaţiile pentru loturile 2 şi 3. Disputele din jurul bănoaselor contracte finanţate din bani europeni riscă să amâne ani buni începerea lucrărilor. In prezent există cinci loturi de autostradă între Nădlac şi Sibiu (lotul 1 Nădlac-Sibiu, lotul 2 Timişoara Lugoj, loturile 2,3 şi 4 Lugoj Deva) pentru care CNADNR nu are selectat încă un constructor în pofida faptului că se apropie termenul până la care se vor putea accesa fondurile UE pentru realizarea lor.
Citeşte şi Constructorii autostrăzii Lugoj-Deva, aleşi prin metoda „datului în bobi“?