19 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialŞah Deniz va prelua 50% din acţiunile gazoductului TAP

Şah Deniz va prelua 50% din acţiunile gazoductului TAP

Trei companii din consorţiul care dezvoltă câmpul gazerifer Şah Deniz din Azerbaidjan, BP, SOCAR şi Total, vor prelua în total 50% din gazoductul TAP, care a fost selectat în lunie iunie, în detrimentul Nabucco, pentru transportul de gaze azere către Europa, relatează Mediafax.

BP (Marea Britanie) va prelua 20% din TAP, SOCAR (companie de stat din Azerbaidjan) de asemena 20%, iar Total (Franţa) 10%, a declarat reporterilor preşedintele SOCAR, Rovnaq Abdullaiev, citat de Trend.az.

Consorţiul Şah Deniz este format din BP (operator) – 25,5%, Statoil (Norvegia) – 25,5%, NIOC (Iran) 10%, Total – 10%, Lukoil (Rusia) -10%, SOCAR -10% şi TPAO (Turcia) – 9%.

Citeşte şi Decizia consorţiului Shah Deniz: Mai mult gaz pentru Europa

TAP a fost ales pentru a transporta anual de la graniţa Turciei către Grecia şi Italia 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale, provenind din faza a doua a exploatării Şah Deniz.

Până la graniţa Turciei cu Grecia gazele vor fi transportate prin intermediul Trans-Anatolia Pipeline (TANAP), care porneşte de la un terminal de pe ţărmul Mării Caspice, în apropierea exploatării off-shore Şah Deniz, şi străbate Turcia.

Partenerii Şah Deniz vor semna până la sfârşitul anului toate contractele pentru exportul gazelor naturale către Europa, a spus Abdullaiev. Cumpărătorii au confirmat deja preţul de achiziţie, a menţionat şeful SOCAR.

Citeşte şi KazMunaiGaz vrea să se extindă agresiv în Europa

Proiectul TAP este dezvoltat de companiile Axpo (Elveţia) – 42,5%, Statoil (Norvegia) – 42,% şi E.ON (Germania) – 15%.

Proiectul Nabucco viza alimentarea Europei cu gaze naturale printr-o conductă care ar fi trebuit să transporte gaze de la graniţa Turciei până în Austria, prin Bulgaria, România şi Ungaria. Acţionarii consorţiului Nabucco sunt OMV (Austria), Transgaz Mediaş (România), BEH (Bulgaria), MOL (Ungaria), BOTAS (Turcia) şi GDF Suez (Franţa).

Citeşte şi Eşecul Nabucco, anunţat oficial de consorţiul Shah Deniz II

Cele mai citite

VIDEO Cel puțin 51 de persoane au murit într-o explozie de la o mină de cărbune din Iran

O explozie de gaz într-o mină de cărbune din provincia iraniană Khorasan de Sud a ucis cel puțin 51 de persoane și a rănit...

Un maraton ratat al fondurilor europene: România se blochează la 3%

Nicolae Ciucă reclamă faptul că din actualul exerciţiu 2021-2027 au fost atrase mai puţin de 3% din fondurile europene pe care România le are...

VIDE O femeie de 70 de ani a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se cățăra pe munte

O femeie în vârstă de 70 de ani a suferit un accident vascular cerebral în timp ce se cățăra pe munte, pe un traseu...
Ultima oră
Pe aceeași temă