15.4 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialAfacerile Rompetrol Rafinare au crescut cu 40% în primele nouă luni, la...

Afacerile Rompetrol Rafinare au crescut cu 40% în primele nouă luni, la 3,8 miliarde dolari

Rompetrol Rafinare a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri consolidată de 3,79 miliarde dolari, în creştere cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut şi susţinută de preţul în urcare al petrolului şi al produselor petroliere, scrie Mediafax.

În acelaşi timp, pierderile companiei s-au redus cu 18,8%, de la 139 milioane dolari la 113,3 milioane dolari.

În primele nouă luni din 2010, compania a consemnat o cifră de afaceri de 2,71 miliarde dolari.

Compania a înregistrat un profit operaţional (EBITDA) pozitiv, de 42 milioane dolari, de la un rezultat nivel negativ de 6,76 milioane dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un comunicat al Rompetrol Rafinare.

Rezultatele sunt neauditate şi consolidate, iar raportarea a fost realizată conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS).

Rompetrol Rafinare precizează că rezultatele au fost influenţate de îmbunătăţirea activităţii operaţionale, reducerea consumurilor tehnologice şi de creşterea cu 45% a preţului ţiţeiului şi cu peste 40% a produselor petroliere.

„Aceste rezultate vin pe fondul evoluţiei pozitive a unor indicatori specifici industriei petroliere (…).Printre factorii externi se regăsesc atât evoluţia cotaţiei ţiţeiului (+45%) şi a produselor petroliere (+40% pentru benzine, +45% pentru motorine), implicit a costurilor aferente asigurării capitalului de lucru şi a finanţărilor aferente, dar şi impactul unor indicatori macroeconomici interni precum rata inflaţiei în România, în scădere cu 65% faţă de indicatorul înregistrat în acceaşi perioadă din 2010”, se spune în comunicat.

Rompetrol Rafinare, Rompetrol Gas şi Rompetrol Petrochemicals au realizat în intervalul analizat exporturi în valoare totală de 1,2 miliarde dolari, în creştere cu 57%.

Situaţiile financiare consolidate includ rezultatele Rompetrol Rafinare şi ale subsidiarelor Rompetrol Petrochemicals, Rom Oil, Rompetrol Downstream, Rompetrol Logistics şi Rompetrol Gas.

Grupul Romperol este controlat de compania de stat din KazMunaiGaz din Kazahstan.

Cele mai citite

Președintele Finlandei cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a făcut apel la extinderea Consiliului de Securitate al ONU, abolirea sistemului de veto al unui singur stat şi suspendarea...

Debut amânat! N’Jie și Boupendza vor juca primul meci pentru Rapid abia în octombrie

Fanii Rapidului vor trebui să aștepte până în luna octombrie pentru a-i vedea la lucru pe noile vedete ale echipei, Clinton N'Jie și Aaron...

România râmâne pe același loc în clasamentul FIFA după victorile cu Lituania și Kosovo

În ciuda succeselor recente în Liga Națiunilor, România nu a reușit să avanseze în clasamentul mondial al FIFA, păstrând aceeași poziție. Deși „tricolorii” au obținut...
Ultima oră
Pe aceeași temă