4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialTeribila dezamăgire de la Fondul Proprietatea

Teribila dezamăgire de la Fondul Proprietatea

Moştenitorii marilor familii din perioada interbelică au din ce în ce mai multe motive să regrete decizia pe care au luat-o atunci când au ales să convertească datoria statului către ei în acţiuni la Fondul Proprietatea. Mult aşteptata listare la Bursă a Fondului pare, mai degrabă o dezamăgire decât un succes.

Titlurile FP au scăzut, pentru unele perioade de timp şi sub 0,5 lei(jumătate din valoarea lor nominală) determinând administratorul Franklin Templeton să achiziţioneze acţiuni în valoare totală de 950.000 de euro pentru a evita prăbuşirea preţului. Acţiunea este în linia strategiei anunţate de preşedintele Franklin Templeton, Mark Mobius însă ridică unele semne de întrebare. Astfel, potrivit lui Mobius, administratorul ţinteşte răscumpărarea a aproximativ 10% din titlurile Fondului pentru a menţine preţul la un nivel decent, însă are bugetată o sumă de 28,3 milioane de euro care ar ajunge doar pentru 1,5% din titluri. După ce cumpără acţiunile, administratorul FP nu mai are dreptul legal de a le revinde însă pot emite alte acţiuni după o perioadă de timp.

Românii vând, străinii cumpără

Doar în luna aprilie, nu mai puţin de nouă fonduri străine şi-au adăugat, în premieră, la portofoliu acţiuni ale FP. Astfel, entităţile din afara României au ajuns să deţină o participaţie de peste 31%. Vânzătorii au fost 133 dintre foştii proprietari care au ales să fie despăgubiţi cu titluri FP. În acest fel, participaţia persoanelor fizice române la Fond a coborât într-o singură lună la 26,1% de la 28,8%. Per an­samblul ultimelor două luni, Fon­dul Proprietatea a pierdut 164 de in­ves­titori persoane fizice, dintre care 133 au fost foştii proprietari care au renunţat la ac­ţiuni din cauza preţurilor tot mai scă­zute ale acţiunilor la BVB. Astfel, nu­mărul persoanelor fizice autohtone acţio­nare la FP a scăzut de la 7.892 (la sfârşitul lunii februarie) la 7.759 în aprilie. În schimb, numărul fondurilor de investiţii a crescut cu 27 în ultimele două luni.

Vezi aici cum au fost ţepuite cu metode capitaliste victimele comunismului

Cele mai citite

Creștere spectaculoasă a salariilor românilor, de 22 de ori în ultimii 25 de ani

Salariul mediu net în România a atins în octombrie 2024 un nou record, ajungând la aproape 5.300 de lei pe lună, ceea ce reprezintă...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...

Republica Moldova: Guvernul Recean rămâne în funcție, după ce moțiunea de cenzură a eșuat

Moțiunea de cenzură înaintată de Blocul Comuniștilor și Socialiștilor împotriva Guvernului condus de premierul Dorin Recean a fost respinsă în Parlamentul Republicii Moldova. Doar 18...
Ultima oră
Pe aceeași temă