0.2 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Costurile pentru deszăpezirea şoselelor din România, de patru ori mai mari decât...

Costurile pentru deszăpezirea şoselelor din România, de patru ori mai mari decât în Finlanda

Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a plătit sume uriaşe pentru deszăpezirea autostrăzilor şi a drumurilor naţionale, similare celor necesare în Germania şi Finlanda.

Potrivit datelor companiei, întreţinerea drumurilor naţionale în iarna anului trecut s-a ridicat la 333,47 milioane lei (77 milioane euro), în timp ce pentru iarna ce a început necesarul este de 401,7 milioane lei (93 milioane euro). În Finlanda, o ţară cu condiţii climatice mult mai dure şi cu un cost al forţei de muncă mai ridicat, cheltuielile anuale pentru deszăpezire se ridică la suma de 98 de milioane de euro.

Cheltuielile par similare, însă Finlanda are o reţea de autostrăzi şi drumuri naţionale (78.000 de km) de aproape cinci ori mai vastă decât a României (16.000 de km), iar preţul mediu pe kilometru al deszăpezirii în Finlanda este de patru ori mai mic decât în ţara noastră.

Valoarea contractelor de întreţinere a drumurilor naţionale şi autostrăzilor din România în perioada 2008 – martie 2012 depăşeşte un miliard de euro.

Pentru întreţinerea celor două autostrăzi au fost alocate 101,16 milioane lei, fără TVA, pentru Autostrada Bucureşti – Piteşti, inclusiv Centura Piteşti, iar pentru Autostrada Bucureşti – Cernavodă au fost alocate 121,90 milioane de lei, fără TVA, relatează Agerpres.

Citeşte şi Incredibil! România cheltuieşte pe deszăpezirea şoselelor cât Finlanda.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă