Tot mai multe tari din Uniunea Europeana se confrunta cu deficit major de forta de munca, iar romanii accepta sa lucreze la negru, dupa ce platesc sute de euro.
Adrian A. este instalator si a trait experienta celor plecati sa lucreze la negru in Spania. "Majoritatea celor care pleaca in strainatate prefera sa munceasca fara contract de munca, fiindca spera sa castige mai mult, dar se intorc in tara dupa ce au fost pacaliti", ne spune acesta. Este bucuros ca fostul patron din tara l-a reprimit la slujba, iar castigul sau este foarte motivant. Daca echipa isi face planul, poate lua si echivalentul a o mie de euro intr-o luna. Acesta ne spune ca, fiind patit, ii sfatuieste pe cei care vor sa plece sa accepte doar conditii legale, precum si un contract de munca pe care sa-l citeasca atent, in tara.
La fostele oficii de somaj – actualele agentii pentru ocuparea fortei de munca, se obtin informatiile privind posturile vacante pentru romani in diverse tari ale Uniunii Europene, precum si de la consilierul EURES, caruia i se poate telefona. Tot aici se depun si dosarele cu documentele necesare pentru inscrierea in baza de date a ANOFM.
"Recrutarea nu poate fi realizata de catre persoane fizice, de agentii de turism si de societati de transport, de reprezentanti ai bisericii sau ai cultelor religioase, de organizatii sau fundatii", ne-a declarat Liliana Bogdan, director ANOFM, seful Directiei protectie drepturi cetateni romani care lucreaza in strainatate.
Verificati daca firma este inscrisa la Inspectoratul teritorial de munca in raza caruia isi are sediul. In special, verificati daca in contractul de munca incheiat cu angajatorul strain firma prin care plecati a inclus cel putin urmatoarele elemente: functia, meseria; natura si durata angajarii, durata timpului de lucru si de repaus; tariful orar, salariul lunar si datele de plata a salariului; sporuri, ore suplimentare; conditii de cazare, de locuit sau de inchiriere a unei locuinte si de asigurare a hranei; despagubiri in cazul accidentelor sau decesului; durata, modul de acordare a drepturilor aferente concediului de odihna.
Activitatea de mediere a angajarii cetatenilor romani in strainatate se realizeaza de societati comerciale constituite in temeiul Legii nr. 3/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care au ca activitate principala "Selectia si plasarea fortei de munca".
Comisionul incasat de la solicitanti se restituie, partial sau total, daca nu s-au oferit locuri de munca in termenul stabilit prin contractul de mediere sau daca, inainte de expirarea acestui contract, beneficiarul renunta la mediere.