Lobby-ul presupune conceperea unei strategii care are ca scop influenţarea politicilor publice. Astfel, un practician în activitatea de lobby trebuie să se ocupe de monitorizarea proiectelor de acte normative, studii şi analize, pentru a identifica posibili aliaţi şi oponenţi şi a elabora argumentele necesare atingerii unui interes public.
Activitatea de lobby este o modalitate transparentă de a determina deciziilor autorităţilor, prin orice acţiuni care au scopul de a promova şi susţine drepturi şi interese legitime în iniţierea, adoptarea, modificarea sau abrogarea unor acte normative ori administrative sau în promovarea unui program sau a unei politici de către autorităţile publice. Astfel, un practician de lobby poate declanşa inclusiv procedurile de stabilire a obiectului şi de organizare a unui referendum.
Laura Florea, managing partner al Point Public Affairs şi preşedinte al Asociaţiei Registrul Român de Lobby, explică faptul că activitatea de lobby nu se rezumă doar la dineuri sau întâlniri cu politicienii. „Până să ajungi să te întâlneşti cu politicieni, o sumedenie de alte activităţi esenţiale au loc: monitorizare de proiecte de acte normative, analiză de drept comparat, cercetări de impact sociologic şi economic, analize politice, studiul şi analiza publicurilor, identificarea aliaţilor şi a oponenţilor, elaborarea argumentelor şi a strategiei de comunicare”, precizează Florea. Mai mult, întâlnirile şi susţinerea argumentelor nu se fac doar în faţa politicienilor, ci şi în faţa experţilor, funcţionarilor şi consilierilor care au un rol extrem de important în luarea deciziilor.
Echipă de profesionişti
Activitatea de lobby poate fi desfăşurată în cadrul organizaţiilor nonguvernamentale, patronatelor, caselor de avocatură, asociaţii profesionale sau agenţiile de lobby. Aşadar, în principiu, orice cetăţean poate face acest lucru, fără să fi absolvit cursuri de specialitate. „Însă, lobby-ul profesionist este făcut de o echipă de economişti, politologi, sociologi, jurişti şi comunicatori. Faptul că doar o parte dintre aceştia întâlnesc politicieni nu înseamnă că doar ei sunt practicieni ai domeniului”, susţine Laura Florea.
Lobby-ul presupune extrem de multe cunoştinţe generale, dar şi practică în domeniul pentru care se urmăresc apărarea intereselor. „Această activitate este una tehnică, riguroasă şi creativă deopotrivă, care cere expertiză si experienţă juridică, politică, sociologică, economică şi de comunicare. Abilităţile de comunicare sunt, de asemenea, foarte importante în această activitate”, spune Laura Florea. „Astfel, lobby-ul presupune multă muncă şi integritate profesională, iar viitorul lobby-ist trebuie să fie pregătit pentru o dezvoltare multidisciplinară, oricare ar fi profesia sa de bază”, completează Florea.
„Început de drum”
Lobby-ul este legal, pentru că este un drept prevăzut de Constituţie prin dreptul la petiţionare şi de Legea transparenţei decizionale. Totuşi, practicienii întâlnesc încă obstacole. „Activitatea de lobby în România este încă la început de drum. Agenţiile specializate sunt puţine, dar, ca peste tot în lume, cea mai mare parte din activitatea de influenţare este realizată de către organizaţii profesionale, asociaţii de afaceri, ONG-uri, societatea civilă, sindicate, patronate, corporaţii, avocaţi şi alţii”, conchide Laura Florea.
COD DE ETICĂ
Acest cod este destinat atât membrilor Asociaţiei Registrul Român de Lobby, cât şi organizaţiilor care desfăşoară activităţi de lobby şi care doresc să se înregistreze în Registrul Grupurilor de Interese din România. Mai jos, sunt fragmente din cod, la care semnatarii se obligă:
– să acţioneze cu onestitate şi integritate în permanenţă;
– să fie deschişi şi transparenţi, declarând numele, organizaţia sau compania, precum şi interesul pe care îl reprezintă;
– să ia toate măsurile rezonabile pentru a asigura acurateţea informaţiilor pe care le furnizează instituţiilor publice;
– să nu obţină informaţii în mod ilicit sau lipsit de onestitate.
– să aibă o cunoaştere suficientă a procesului legislativ şi guvernamental, precum şi cunoştinţe specializate care îi sunt necesare în a reprezenta clienţii sau pe un angajator într-o manieră competentă şi profesională;
– să evite orice conflict de interese profesional.
Sursa: registruldelobby.ro