17.6 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialValu lui Traian: Șapte persoane, între care și jandarmi, rănite, după un...

Valu lui Traian: Șapte persoane, între care și jandarmi, rănite, după un accident în lanț

Cel puţin şapte persoane au fost rănite, luni după-amiază, într-un accident rutier petrecut în localitatea constănţeană Valu lui Traian. O parte din răniți sunt jandarmi ai Unității din Cernavodă, informează Mediafax.

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17.20, pe DN 3, în localitatea Valu lui Traian, după ce şoferul unui autoturism a vrut să întoarcă şi a acroşat un microbuz al MAI în care erau mai mulţi jandarmi de la Unitatea din Cernavodă şi care circula regulamentar.

Conform primelor informaţii oferite de către anchetatori, maşina MAI circula regulamentar pe banda a doua către Cernavodă, iar la un moment dat un autoturism înmatriculat în Bulgaria, care circula pe prima bandă, a intenţionat să întoarcă şi a acroşat autovehiculul MAI al cărui şofer a vrut să evite coliziunea, însă maşina a pătruns pe contrasens, unde a fost lovită de un alt autovehicul.

În urma accidentului, cel puţin şapte persoane au fost rănite.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră în zona unde a avut loc accidentul se desfăşoară cu dificultate, transmite Mediafax.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă