Legendarul muzician britanic John Lennon, care ar fi împlinit sâmbătă 70 de ani, va fi omagiat în toată lumea prin concerte şi diferite alte evenimente speciale, dar şi pe Internet, unde fostul component al trupei The Beatles este omniprezent în 9 octombrie, informează NewsIn.
Festivităţile dedicate lui Lennon vor avea loc atât în ţara sa natală, la Liverpool şi Londra, cât şi peste ocean, în New York, oraşul care l-a adoptat pe artist în 1971, dar şi în care şi-a găsit sfârşitul, nouă ani mai târziu, împuşcat în faţa casei sale de un anonim care visa să devină celebru astfel.
Tot sâmbătă, văduva muzicianului, Yoko Ono, va susţine un concert la Reykjavík, în Islanda, acolo unde, la 11 seara, ora României, va fi inaugurat un monument de sunet şi lumină în memoria lui Lennon, numit Imagine Peace Tower. „Spuneţi prietenilor despre Imagine Peace Tower. Răspândiţi vestea în toată lumea. De ziua lui John, să fie milioane de mesaje pentru pace în toată lumea”, sună îndemnul lansat de Ono pe această temă.
Imagine Peace Tower va sta aprins până în 8 decembrie 2010, ziua când se vor împlini 30 de ani de la moartea marelui muzician şi când vor avea loc, în toată lumea, alte evenimente dedicate lui Lennon.
Tot sâmbătă va fi lansat, în ediţie limitată, catalogul John Lennon – Box of Visions, care va include, printre altele, grafică realizată de legendarul muzician britanic şi note scrise de mână. În schimbul sumei de 125 de dolari, colecţionarii se vor putea bucura de un album cu desene concepute pentru grafica discurilor din cariera solo a lui Lennon şi de un ghid complet al creaţiei muzicianului.
Apropierea zilei de 9 octombrie a dat prilejul casei de discuri EMI să lanseze la rândul său, în premieră, colecţia remasterizată a tuturor albumelor de studio înregistrate de Lennon în cariera lui solo, care, include hit-urile „Imagine”, „Jealous Guy” şi „Give Peace a Chance”, dar şi câteva piese puse pentru prima oară la dispoziţia publicului.
John Lennon este nemuritor şi în mediul online. Fostul său coleg din The Beatles, Ringo Starr, dar şi alte staruri precum actorul Jeff Bridges, Joe Perry de la Aerosmith, Brian Wilson de la The Beach Boys şi rapperul D.M.C. au înregistrat şi postat pe internet mesaje in memoriam care se alătură altor milioane de gânduri trimise de fani din toată lumea ai artistului.
Fidelă tradiţiei de a marca prin logo-uri speciale cele mai importante evenimente ale lumii, compania Google onorează, şi ea, ziua de naştere a lui Lennon. Logo-ul celui mai popular motor de căutare pe internet, pentru prima oară unul animat, îi este dedicat tot celui care, alături de Paul McCartney, George Harrison şi Ringo Starr, a schimbat istoria muzicii.
Acelaşi lucru se întâmplă, sâmbătă, cu logo-ul YouTube, în timp ce postările de conţinut video cu sau despre Lennon înregistrează cifre impresionante de trafic. Videoclipul piesei „Imagine”, de pildă, a trecut deja de 3,8 milioane de vizualizări, demonstrând popularitatea celui care a spus el însuşi controversatele cuvinte „The Beatles este mai populară decât Isus”.
Din 23 octombrie, John Lennon va avea şi o placă memorială la Londra, amplasată la casa unde muzicianul a locuit alături de Yoko Ono, la sfârşitul anilor ’70.