Dacă ursitoarele le-ar fi spus, la naștere, părinților lui Dorel că acesta va ajunge un mare navigator, probabil că aceștia ar fi râs pe cinste. Satul Ostra din județul Suceava, situat undeva aproape de Vatra Dornei, nu avea tradiție în marinărit.
Aflat la 566 kilometri de Constanța, era și greu să aibă. Dorel Nacu a trăit, în primii 20 de ani, în acest sat. S-a ocupat de creșterea oilor, locuia o bună parte din an la stână. A văzut marea numai în câteva vederi. Un băiat din sat făcea Liceul de Marină din Constanța și îi trimitea tatălui cărți poștale în care apăreau vapoare și mare. Se gândea că ar fi frumos să vadă și în realitate aceste lucruri.
Prima ieșire pe mare
În 1992, când împlinea 20 de ani, Dorel Nacu pleca în Franța. A ajuns în Marsilia și întâmplarea a făcut să își găsească de muncă pe un șantier naval de acolo. A început să lucreze la construcția de bărci. Acolo a ieșit și pentru prima dată pe mare. Pe Mediterană. Nu văzuse până atunci niciodată Marea Neagră. Timp de zece ani a participat la diverse regate organizate în zonă. „Aveam rolul numărul 1, eram persoana care gira toată plaja din fața bărcii, toate velele atunci când ai vântul strâns (n.r. – adică vânt din fața catargului) și toate spinekerele atunci când ai vântul în pupă”, spune Dorel. Sunt termeni pe care Dorel îi găsește destul de greu în limba română, pentru că i-a învățat direct în franceză, în șantierul din Marsilia.
Tradiția curselor solitare
„În Franța există curse solitare. Am întâlnit mulți skipperi care navigau în solitar. O dată la patru ani e o cursă în jurul lumii, care pleacă de la Les Sables d’Olonne (n.r. – oraș în vestul Franței, pe malul Oceanului Atalntic), cu sosire tot la Les Sables d’Olonne. Recordul pentru această cursă este de 70 de zile. Participă bărbați și femei de pe tot globul. O altă cursă se numește „Trofeul Jules Vernes”. Recordul lui Jules Vernes este de 47 de zile”, spune românul stabilit în Franța. Cu aceste regate în minte, acesta s-a hotărât să participe la o regată care însemna traversarea solitară a Oceanului Atlantic. Numele ei oficial: Regata Mini-Transat 2017 La Boulangere, Clasa Mini-Proto.
Cu catargul rupt
Regata este compusă din două etape. Prima: din La Rochele, Franța, în Las Palmas, unde s-a făcut o pauză, pentru ca organizatorii să fie siguri că nu vor fi riscuri generate de cicloane. De acolo s-a plecat spre portul Le Marin, din Insula Martinica. În total, 4.801,27 mile nautice. A avut ghinion. „În prima noapte când am plecat din Las Palmas, pe la ora 2 noaptea, am rupt catargul. Am vrut să mă odihnesc și am pus barca pe pilot automat. O școtă (n.r. – un fel de frânghie) nu a fost bine legată, a venit o rafală de vânt din spate și atunci s-a rupt catargul”, spune Dorel Nacou (așa se scrie numele său după ce și-a luat și cetățenie franceză). Regulile cursei sunt stricte: nu există motor pe bărci, nici măcar telefon. Există însă posibilitatea de a face o escală tehnică de 72 de ore. Cu catargul care i-a rămas a ajuns într-un port pescăresc pe coasta Africii, Boujdour, în zona Saharei Occidentale. O echipă din Franța i-a adus materialele necesare și a plecat, din nou, la drum. „Nu mai aveam șanse să câștig. Toți concurenții aveau 900 de mile marine avans. Voiam însă să mă duc până la capăt, să nu abandonez. Am plecat de acolo, nu am avut vânt așa de mult. Am ajuns la Capul Verde și acolo mi-a apărut o fisură pe catargul pe care îl reparasem. Nu puteam să folosesc barca 100%”, spune Dorel Nacou. O barcă de acest tip poate ajunge până la 20 de noduri, adică circa 36 de kilometri pe oră. Viteza medie înregistrată de român a fost de 4,88 noduri/h.
Cum e să fii singur în mijlocul oceanului
„Pe o barcă îți găsești tot timpul o ocupație. Ești tot timpul solicitat, pentru a-ți face ruta, a analiza situația meteorologică, a vântului, viteza. Faci inspecția bărcii de la un capăt la altul. Când o termini, o iei de la capăt. Toate piesele bărcii sunt acolo”, spune el. Când este în mijlocul oceanului, se gândește uneori ce caută acolo, -dar -important este să ajungă la destinație. Condițiile sunt dure. Nu doarme pe pat, pentru că barca nu are pat, ci încovoiat, într-un colț al bărcii. A mâncat conserve și mâncare la plicuri, gătită la un reșou atârnat. Se spăla într-o gălea-tă. În aceeași găleată punea un sac biologic, pentru a-și face nevoile fiziologice, pe care apoi îl arunca în ocean.
Barca „vorbește”
Peste toate acestea sunt zgomotele. Barca „vorbește”. „Când ești în interior, ai impresia că ești într-un tambur. Cu timpul, te obișnuiești și știi că tot e normal. O persoană normală care ar urca într-o astfel de barcă s-ar înspăimânta”, spune Dorel. Zgomotele îl ajută, pentru că, după atât timp petrecut pe barcă, știe dacă aude un zgomot care provine de la o defecțiune. Problema e că se obișnuiește prea mult cu aceste zgomote. „Când am ajuns acasă nu puteam să dorm, mă trezeam de mai multe ori pe noapte și mă învârteam prin casă. Mi-a luat trei săptămâni să mă obișnuiesc”, spune el. Câteva zile, casa, deși pe uscat, pare să se învârtă cu tine.
Raliul Mării Negre
Dorel Nacu și Clubul Nautic Român din Constanța și-au propus două proiecte: Raliul Mării Negre și construirea unei ambarcațiuni. Raliul ar urma să aibă loc între Constanța și Batumi, Georgia. Ar fi o cursă dură, care ar dura între 5 și 7 zile. Dură pentru că Marea Neagră este mai imprevizibilă decât Oceanul Atlantic, spun specialiștii. „Zona în care a făcut el traversarea Atlanticului e clară: bate vântul de la vest la est. Uneori poate să bată mai tare sau mai încet. Marea Neagră este foarte periculoasă, nu ai unde să te adăpostești. Circulația este mai mică, sunt rute foarte clare din Istanbul spre Odessa, Constanța sau Varna. Mie mi se pare mai grea”, spune Octavian Țacu, comodore al Clubului Nautic Român.
