Cum i-au arestat bolșevicii pe parlamentarii români în 1918

Unul dintre cele mai relevante episoade ale relațiilor dintre România și Rusia s-a produs la începutul anului 1918. România și Rusia erau aliate din 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei. Ca urmare a presiunii constante exercitate de armatele germană, austro-ungară, bulgară și turcă pe frontul românesc, mai mulți parlamentari români au fost trimiși în Imperiul Țarist, pentru eventualitatea în care ar fi trebuit să formeze un Guvern și un Parlament în exil, așa cum au format, în Cel de-al Doilea Război Mondial, națiunile europene cotropite de Germania nazistă.  

În anul 1917, în Rusia țaristă au izbucnit două revoluții: prima, condusă de Kerenski, nu a afectat fundamental relațiile dintre Guvernul regal român refugiat la Iași și Guvernul rus de la Sankt-Peters­burg.

Însă la finalul lui 1917, în noiembrie, a izbucnit Revoluția Bolșevică. Ca urmare a acesteia, România și Rusia au devenit adversari, în contextul în care românii din Basarabia, înspăimântați de atrocitățile comise de bolșevicii ruși, cereau unirea cu Regatul României.  

În acest context, parlamentarii români trimiși în Rusia au avut de suferit. Ei au fost arestați de bandiții bolșevici, după cum scrie senatorul Grigore Procopiu în memoriile sale, „Parlamentul în pribegie“, publicate în 1992 la București, Editura Universitaria.

Grigore Procopiu descrie cum, în ianuarie 1918, parlamentarii români, aflați pe un vapor care trebuia să îi poarte înapoi în țară, la Sulina, au fost arestați de bolșevici. 

Arestările de noapte, o specialitate bolșevică

Scenele s-au petrecut în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1918. Parlamentarii români și familiile lor au fost treziți de năvala unor soldați și mateloți ruși. „Li se deschide, la somațiile lor brutale, făcute într-o limbă necunoscută celor mulți, abia inteligibilă pentru unii, dar terorizantă pentru toți. Năvălesc înăuntru cu câte un revolver în fie­care mână sau cu puștile întinse cu baionetele spre noi. Siniștri și grotești, ei strigau: ruki-ver (mâinile sus). Cer apoi să le predăm arme și documente, după cum traduce chelnerul sau chelnerița hotelului celor ce nu înțelegeau somația lor brutală și răgușită. Încep apoi o sălbatică scormonire a tuturor bagajelor noastre, în fața femeilor și copiilor înmărmuriți de spaimă“, scrie Grigore Procopiu.

Pe la 3 noaptea, românii au fost luați și duși într-o clădire cu aspect de închisoare, pentru a se întâlni cu noile autorități bolșevice din Odessa. Este vorba de un comitet intitulat Romcerod. Memoriile lui Grigore Procopiu trădează teroarea resimțită în acele momente. „Privim, în fața noastră, figuri ordinare, unele chiar sinistre. Cea mai mare parte din ei, cu excepția celui ce ne vorbise pentru a ne anunța chemarea noastră înaintea Romcerodului, aveau înfățișarea unor lucrători inculți și vulgari, ori aceea a unor burghezi declasați care abundă în orașele mari, sau chiar înfățișarea sinistră a criminalului, ridicat la suprafață din fundul drojdiei sociale, tulburate de vijelia furtunii revoluționare, așa cum e ridicat noroiul, din fundul apelor, de puterea vijelioasă a marilor furtuni“, scrie senatorul liberal.

Parlamentarii români au fost înștiințați că au fost arestați din cauza atitudinii ferme a autorităților regale române, care au împiedicat orice tulburare bolșevică pe teritoriul românesc rămas sub controlul Guvernului refugiat la Iași, în condițiile în care Oltenia, Muntenia și Dobrogea erau ocupate de Puterile Centrale.

Un alt motiv al ostilității era reprezentat de intrarea trupelor românești în Basarabia, la cererea autorităților autonome instalate pe acest teritoriu după Revoluția din februarie 1917.

În mâinile banditești ale lui Racovski

Reprezentanții Comitetului Revoluționar din Odessa au oferit o libertate limitată parlamentarilor români, în condițiile în care începuseră tratative cu Guvernul român, în care cereau eliberarea bolșevicilor arestați în România din rândurile soldaților ruși, precum și neamestecul României în războiul civil care izbucnise în Rusia sovietică între comuniști și partizanii Familiei Imperiale.

Însă, pe 10 februarie, refugiații români au fost din nou arestați. De data aceasta, arestarea a fost dispusă de faimosul Cristian Gheorghi Racovski, un comunist de origine bulgară, cu cetățenie română, care fusese numit la conducerea Ucrainei sovietice.

Prizonierii români au fost duși pe vaporul Traian, care fusese confiscat de autoritățile sovietice. „Tratamentul prizonierilor pe vapor era neomenos. Prizonierii sunt lăsați să doarmă iarna pe scândura goală, fără învelitoare și fără așternut. Nici chiar pe scândura goală nu era loc pentru toți, să doarmă întinși. Mulți din ei, din cei mai tineri, erau nevoiți să doarmă stând pe banca de lemn, cu coatele pe masă și cu capul rezemat în mâini. Bandiții îi obligă pe prizonieri la corvezi umilitoare, ca măturatul vaporului, curățitul murdarelor closete comune, un fel de jgheaburi, receptor infect al imundiciilor întregului personal inferior al vasului“, scrie Grigore Procopiu.

După câteva zile de detenție, Racovski le-a comunicat prizonierilor români că vor fi eliberați, deoarece au încetat ostilitățile între Rusia sovietică și România. Puterile Antantei garantau pacea, iar colonelul canadian Boyle fusese desemnat să medieze toate diferendele dintre cele două părți. Însă, în ciuda înțelegerii dintre guvernele sovietic și român, Racovski i-a răpit efectiv pe prizonie­rii români care așteptau să fie eliberați în Portul Odessa.

Credincios cuvântului dat, colonelul canadian Boyle s-a alăturat prizonierilor români, care, sub pretext că sovieticii se temeau de intrarea trupelor Puterilor Centrale în Odessa, au fost îmbarcați cu forța și trimiși spre Crimeea. 

Amenințați de bande de anarhiști

Parlamentarii români au fost duși în închisoarea din Theodosia, vechiul port ridicat de bizantini. Orașul era sfâșiat de luptele dintre diversele bande de revolu­ționari. Bolșevicii se luptau cu anarhiștii, iar bolșevicii români care îi păzeau pe parlamentarii în refugiu voiau să îi execute pe aceștia.

„Între timp, anarhia, luptele civile continuau furioase în vechiul port al Mării Negre, pe care nici nu l-am putut cunoaște și vedea decât din curtea închisorii noastre, așezate pe marginea mării. Bande de teroriști, în luptă cu sovietul, cutre­ierau orașul, constituind o permanentă amenințare pentru pașnicii locuitori care se hazardau să iasă pe stradă. Bandiții români care ne păzeau în închisoare începuseră a se pune în relații suspecte cu elementele periculoase ale anarhiei teroriste din Theodosia, așa că nu mai puteau inspira nici o încredere. Colonelul Boyle cere atunci și obține să i se dea și o gardă rusă, pe lângă aceea a bolșevicilor români“, scrie Grigore Procopiu.

El aflase de intențiile de a-i lichida pe prizonierii români din întâmplare. „Unul dintre colegii noștri parlamentari, senatorul Boceanu de la Mehedinți, care studiase medicina pe vremuri și care, din lipsă de medic, făcea pe medicul închisorii noastre pentru prizonierii bolnavi, îmi spune că medicul carantinei, crezându-l confrate, i-a comunicat, confidențial, că anarhiștii din oraș proiectau un atac contra prizonierilor români din închisoare. Continuând, spune dl Boceanu, medicul carantinei îmi propune, ca și confrate, să trec la dânsul acasă, căci cei mai sălbatici anarhiști și tot cruță pe medici“, mai scrie Grigore Procopiu.

Prizonierii români au scăpat doar grație intervenției energice a colonelului Boyle, care a obținut, în ciuda opoziției bolșevicilor români, acordul sovietului rusesc din Theodosia pentru a-i îmbarca pe parlamentarii români, care au fost trimiși la Sevastopol. Aici, orașul trecuse printr-o baie de sânge.

„Câțiva români internați în închisorile din Sevastopol, îmbarcați de la Sevastopol pentru a reintra cu noi în țară, istoriseau sinistrele scene de masacru și cruzimi săvârșite de urgia anarhiei ce se dezlănțuise în Sevastopol cu mai multă furie decât la Odessa, Theodosia sau Herson. Spuneau acești martori oculari cum, într-o singură noapte, s-au ucis mii de burjui (n.r. – bur­ghezi).“

La sosirea vasului cu parlamentari români, un calm relativ domnea la Sevastopol. După alte peripeții, grupul de parlamentari români a primit permisiunea de a porni cu vaporul spre Sulina. Numai că, exact ca în romanele de aventuri, suferințele lor nu s-au sfârșit. O furtună teribilă a silit vaporul pe care se aflau să se întoarcă în Crimeea devastată de Revoluția Bolșevică. Abia din a doua încercare vaporul cu parlamentarii refugiați a reușit să se întoarcă înapoi în Sulina, aflată sub ocupația trupelor Puterilor Centrale. Astfel s-a încheiat dramatic odiseea românilor tri­miși în Rusia pentru a scăpa de amenințarea baio­netelor germane și care au căzut pradă Revoluției Bolșevice.