Unchiul Mišo, cum îi spunea lumea, cel mai faimos şi ultimul dintre lustragii capitalei bosniace, a murit luni, la 83 de ani. A lucrat în branşă 60 de ani, devenind un adevărat simbol al oraşului. A fost martorul măririi şi decăderii Sarajevoului. Politicienii, foşti şi actuali, îl salutau cu respect când se plimbau pe strada Tito, un soi de axis mundi al oraşului, unde lustragiul, îmbrăcat mereu elegant, cu pălărie, îşi aştepta clienţii. Mišo nu şi-a întrerupt activitatea nici în timpul război iugoslav de la începutul anilor 1990, şi, se spune, nici măcar în perioada cât oraşul a fost sub cruntul asediu. Marţi însă, n-a mai fost acolo…
Cika Mišo, ţigan din Kosovo, pe numele său adevărat Husein Hasani, s-a născut pe 22 decembrie 1931. A ajuns la Sarajevo după Al Doilea Război Mondial, pe când avea 15 ani. „Prăvălia” a preluat-o de la tatăl său, la 21 de ani, şi a devenit în scurt timp cel mai popular lustragiu din oraş. Cel mai chipeş, glumea el, abia în ultimii ani. Pentru consecvenţa şi dăruirea sa a fost decorat de administraţia locală, iar în 2009 a primit şi un apartament. Dar nu s-a lăsat de meserie nici după aceea, deşi mulţi n-au prea înţeles de ce. Mišo le spunea doar că meseria e în sufletul lui şi o să moară pe scaunul său de văcsuitor.
„Locul de muncă” era instalat în faţa unui McDonald’s de pe cunoscuta stradă centrală. Mišo s-a temut, însă, că simbolul globalizării, odată deschis, îi va face viaţa imposbilă, că nu-l vor mai lăsa să lucreze acolo. David şi Goliat. Aşa că i-a cerut proprietarului francizei McDonald’s din Sarajevo, Haris Ihtijarevic, să semneze un document prin care va garanta că nu-i va fi distrus „locul de muncă” şi nu va îngroşa, astfel, rândurile şomerilor. Doleanţa i-a fost ascultată. „Oamenii îmi dau să mănânc de toate: sandvişuri, hamburgeri, cartofi prăjiţi. Sunt foarte fericit!“, spunea, după mica bătălie câştigată, legendarul lustragiu.
La numai o zi după moartea sa, a fost lansată pe Facebook o petiţie pentru construirea unui memorial. Iniţiativa se adresează administraţiei locale şi guvernamentale şi a fost deja semnată de sute de cetăţeni. E nevoie, însă, de 100.000 de semnături pentru ca peste un an, la comemorarea primului an de la moartea Unchiului Mišo, monumentul dedicat lui să poată fi amplasat acolo unde a lucrat, zi de zi, atâţia ani.
