Etnici germani în Securitate. Spicuiri sumare din dosarul colonelului de Securitate, Martin Schnellbach (1912-1984)

de William Totok , 03 iulie 2015 - stire actualizata la ora 11:40, 03 iulie 2015

„Are un specific ce nu prea se poate descrie, specificul tovarăşilor luptători din ilegalitate, văzând câteodată în tactica partidului deraieri de pe [sic] linia marxistă şi aceasta din [cauza] faptul[ului] că nu-şi însuşeşte îndestul învăţătura marxist-leninistă; fiind absolut pătruns de munca profesională, unde pe de drept cuvânt pot spune că este cel mai bun. Pe tovarăşul [Martin] Schnellbach îl găsesc aşa cum [i-]a descris Lenin şi Tov. Stalin pe comunişti, este format dintr-un aluat special, se cunoaşte din depărtare că este comunist”.

Am citat dintr-o referinţă semnată de sublocotenentul de Securitate Ernest Deitel pe data de 8 iulie 1949, redactată în urmă verificărilor unui coleg securist de la regionala Timişoara. Este vorba despre Martin Schnellbach, unul dintre cei câţiva etnici germani încadraţi în aparatul poliţiei politice comuniste din România. (Alţi doi germani cunoscuţi din Securitate sunt Viliam Steskal, 1913-2001, de la regionala Timişoara, şi Mihail Andre, 1933-1991, care din 1973 până-n 1989 a fost şeful Securităţii la Sibiu.)

Potrivit unei statistici din 1948, privind componenţa etnică a Securităţii, dintr-un total de 3973 de cadre, numai 5 erau germani. 3334 erau români, 338 evrei, 247 maghiari, 24 ruşi, 13 iugoslavi, 5 cehi, 3 bulgari, 3 armeni şi 1 italian.

În scrierile hagiografice în care erau evocate în perioada comunistă figurile unor ilegalişti apare şi Martin Schnellbach (născut la Lipova, 6 noiembrie 1912 – decedat la Timişoara, 27 martie 1984). Potrivit acestor scrieri, tânărul tâmplar, cu patru clase, a activat din anul 1932 în cadrul Uniunii Tineretului Comunist (UTC), iar pe data de 21 decembrie 1944 se înscrie în PCR. Imediat după 23 august 1944 activează în aşa numitele Formaţiuni Patriotice de Luptă, o organizaţie paramilitară condusă de partidul comunist. În cursul operaţiunilor de infiltrare a aparatului de stat cu cadre devotate partidului, Schnellbach este numit în 1945 comisar, fiind preluat după înfiinţarea Securităţii, în 1948, cu grad de locotenent major în structurile poliţiei politice. Participă la reprimarea şi, mai târziu, la anchetarea unor persoane considerate duşmani de clasă, având reputaţia de a fi extrem de violent.

În ciuda ataşamentului său total faţă de politica partidului, serviciul de cadre ale Securităţii descoperă în biografia sa o serie de pete negre, precum rezultă din amplul său „dosar personal” (ACNSAS, MAI 64).

De remarcat este faptul că dosarele de verificare ale cadrelor Securităţii sunt, pe alocuri, mai detaliate decât cele ale unor persoane cărora li s-au întocmit dosare de verificare sau de urmărire informativă (DUI).

Numeroasele autobiografii - pe care Schnellbach le-a redactat de-a lungul anilor - au fost supuse unor analize amănunţite din partea serviciului cadre. Din ele au fost filtrate contradicţii sau enunţuri modificate, aluzive şi neclare. De asemenea, ofiţerii însărcinaţi cu verificările cadrelor, au examinat până şi denunţuri anonime care îi vizau pe securişti. Într-un astfel de material se afirmă că Schnellbach ar fi fost văzut în 1944 în uniformă germană. Învăluite în ambiguităţi sunt tocmai declaraţiile sale în care descrie perioada 1941-1944. Atunci, susţine el, a lucrat ca tâmplar în cadrul misiunii aeriene germane de la Băneasa/Bucureşti, ar fi comis acte de sabotaj, ar fi fost interogat de Gestapo, dus pentru anchete, la Viena, iar, după întoarcere, s-ar fi ascuns într-un sat. Faptul că numele său apare pe o listă cu persoanele prevăzute să fie înrolate în Waffen-SS şi că a criticat, în 1945, deportarea comuniştilor germani în URSS, împreună cu „hitleriştii germani”, a complicat şi mai mult investigaţiile serviciului de cadre. Toate aceste verificări au continuat chiar şi după trecerea sa în rezervă cu grad de colonel, în 1964.

În 1969 conducerea Securităţii cere unor foşti ofiţeri să-şi scrie memoriile. Nu se ştie dacă Schnellbach a dat curs acestei solicitări (un material în acest sens încă nu a fost descoperit în arhive). Se ştie, însă, că în 1978 a apărut la Editura Facla din Timişoara o carte de amintiri a lui Schnellbach, semnată împreună cu Ioan Iancu, intitulată „Noroi şi stele”. Aici fostul securist povesteşte faptele sale de „vitejie” din primii ani ai comunismului, cu detalii imaginate, îmbrăcate în straie blând romanţate şi mistificatoare. O lectură paralelă a autobiografiilor sale din dosar, a referinţelor, caracterizărilor şi analizelor, oferă o imagine cu mult mai reală. Este imaginea tipică a unui individ dogmatic, violent şi dur, nemilos, nestăpânit, brutal. Exact aşa cum a fost colonelul Martin Schnellbach care a murit în 1984 la Timişoara.

Comentarii

anunturi mica publicitate

Urmareste-ne pe Facebook

Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.