15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăȘtirile zileiZeci de șobolani surprinși lângă Primăria Arad

Zeci de șobolani surprinși lângă Primăria Arad

Reprezentanţii USR au prezentat imagini cu mai mulţi şobolani care umblă ziua pe bulevardul Revoluţiei din Arad, într-un parc situat în apropiere de Palatul Administrativ, care găzduieşte Primăria şi Prefectura. Rozătoarele se plimbă lângă o toaletă publică dezafectată.

“La 100 de metri de kilometrul zero al municipiului Arad, o familie numeroasă de şobolani prosperă, ignorată fiind de autorităţi, asemeni majorităţii problemelor urbei noastre. În locul în care turiştii şi arădenii ar fi trebuit să beneficieze de serviciile unui grup sanitar deschis publicului, avem un adevărat focar de infecţie, un risc pentru sănătatea publică”, arată USR într-un comunicat transmis miercuri.

Reprezentanţii partidului spun că secvenţele “reflectă fidel nivelul de interes al autorităţilor locale faţă de oraşul în care locuim, faţă de sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor”.

“Totodată, plasează Aradul direct în mediul rural, din punct de vedere al disponibilităţii şi calităţii serviciilor şi utilităţilor publice, precum şi al imaginii pe care o proiectează în ochii vizitatorilor”, se mai arată în comunicat.

În bugetul local pentru 2018 s-a prevăzut cheltuirea a 500.000 de lei pentru servicii de dezinsecţie şi deratizare, iar reprezentanţii Primăriei au declarat pentru News.ro că procedurile programate au fost efectuate. Ei au adăugat că, pentru a dispărea complet şobolanii, ar fi necesar ca şi proprietarii clădirilor din zona centrală a oraşului să facă deratizări în subsoluri, însă majoritatea nu o fac.

Cele mai citite

SINDICATELE DIN CULTURĂ declară pe 18 Mai–NOAPTE ÎN MUZEELE DIN ROMÂNIA!

COMUNICAT DE PRESĂ SINDICATELE DIN DOMENIUL PROTECȚIEI PATRIMONIULUI CULTURAL NAȚIONAL asociate în cadrul Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media „CulturMedia” – CNS Cartel...

Trei oameni au murit și alți opt sunt răniți după un atac ucrainean asupra orașului Donețk

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite sâmbătă într-o lovitură ucraineană asupra unui restaurant din oraşul Doneţk, ocupat...

One United Properties își umflă artificial profitul vânzând apartamentele către firmele pe care le deține. Implicat este și un bogătaș elvețian

Victor Căpitanu și Andrei Liviu Diaconescu susțin că profitul dezvoltatorului pe care îl dețin, One United Properties, va fi de 525 milioane de...
Ultima oră
Pe aceeași temă