Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a plătit, până în prezent, 197.000 de lei unui număr de 78 de persoane fizice în gospodăriile cărora a fost identificat virusul pestei porcine africane (PPA), a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul instituţiei, Mitică Tuchilă.
Acesta a adăugat că medicii veterinari au, totodată, în lucru 42 de dosare în valoare totală de 210.000 lei şi continuă acţiunile de sacrificare a suinelor dintr-o exploataţie comercială.
„Acţiunea de eutanasie a suinelor dintr-o primă exploataţie comercială s-a încheiat, iar acum se efectuează dezinfecţia fermei şi neutralizarea produselor de origine non-animală. În cazul celei de-a doua exploataţii în care s-a identificat PPA, s-au eutanasiat 10.200 de capete dintr-un efectiv de 17.000”, a afirmat Mitică Tuchilă.
Directorul DSVSA Tulcea nu a putut menţiona valoarea despăgubirilor care vor fi plătite societăţilor comerciale, în condiţiile în care evaluarea pagubelor nu s-a încheiat, dar a precizat că şi Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă, care deţine o fermă cu 350 de capete de porcine, va primi despăgubiri, după ce animalele deţinute au fost sacrificate din cauza prezenţei PPA.
„În 10 zile se aşteaptă propunerile de modificare a actelor normative care vor permite punerea în practică a măsurilor luate pe data de 1 august de către Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă privind combaterea PPA, iar, ulterior, se va trece la recoltarea mistreţilor. Despre evoluţia PPA în Europa şi în statele non-UE s-a ştiut de cel puţin doi ani, iar Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară a luat măsuri. S-a instruit personalul direcţiilor silvice, asociaţiile de vânători şi pescari, s-au transmis adrese crescătorilor particulari de suine şi în special exploataţiilor comerciale şi s-au făcut şi simulări privind prezenţa PPA. Anul trecut, la Tulcea am avut o asemenea simulare”, a mai spus directorul DSVSA.
Planul de măsuri suplimentare adoptat de Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă privind combaterea PPA prevede ca în termen de 30 de zile de la confirmarea virusului să se recolteze integral prădătorii din zonele afectate.
Mistreţii şi prădătorii care vor fi recoltaţi prin vânători la pândă sau dibuire vor fi depozitaţi în centre de colectare a vânatului sau în lăzi frigorifice depozitate în spaţii special amenajate, iar dacă analizele sanitar-veterinare vor confirma prezenţa PPA, carnea acestora va fi incinerată sau îngropată. În caz contrar, ea va putea fi valorificată, potrivit planului autorităţilor.
În 57 de localităţi din judeţul Tulcea evoluează PPA, iar numărul total al focarelor a fost luni dimineaţa de 466. De la începutul lunii iunie până în prezent au fost sacrificate 2.950 de suine din gospodării private.
Luni dimineaţa, DSVSA a înregistrat 16 suspiciuni de PPA în nouă localităţi din judeţ, probele confirmate în laboratorul din Tulcea fiind transmise spre reconfirmare Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti.
PPA a început să activeze în România în urmă cu aproape un an, în zona de nord-vest. Începând din luna iunie a acestui an, atunci când s-au identificat primele focare în zona de sud-est a României, în Delta Dunării, evoluţia virusului a fost agresivă, conform autorităţilor naţionale, iar din acest motiv s-a decis luarea unor măsuri suplimentare de combatere a virusului.
PPA nu afectează oamenii, dar are impact la nivel social şi din punct de vedere economic. Această boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice are o evoluţie rapidă şi mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc, iar pentru ea nu există vaccin şi nici tratament. Boala nu este periculoasă pentru oameni, însă oamenii pot reprezenta o sursă de infecţie prin echipamentul sau hainele nedezinfectate purtate în focare şi nerespectarea normelor sanitar-veterinare prevăzute de legislaţia în vigoare.