15.3 C
București
vineri, 8 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Blocul de lemn" din Nistru a devenit amintire

„Blocul de lemn” din Nistru a devenit amintire

Imobilul era degradat şi afectat de intemperii.

 

După ce plafonul de la primul etaj al unui imobil degradat şi afectat de intemperii s-a prăbuşit în localitatea maramureşeană Nistru, considerat de autorităţile judeţene „un incident, urmat de o minune”, pentru că nu a fost nimeni rănit, partea afectată a fost demolată din ordinul autorităţilor din Tăuţii Măgherăuş. Clădirea, cunoscută de localnici sub denumirea „Blocul de lemn”, are o vechime de aproape 100 de ani şi e edificată din lemn şi chirpici. Nimeni nu ştie cum de a rezistat atât de mult această clădire. Purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului, Dan Bucă, a precizat că imobilul a fost afectat de-a lungul timpului de intemperii, iar apa provenită din ploi a cauzat putrezirea bârnelor din lemn şi a fundaţiei.

Cămin pentru opt familii

În bloc locuiau opt familii. Fiecare dintre aceste familii beneficia de câte o cameră. „Cetăţenii care locuiau în aripa stângă a imobilului au o situaţie financiară precară şi nu au reuşit să efectueze lucrări de modernizare şi de consolidare a apartamentelor, iar plafonul prăbuşit aparţinea unei locuinţe în care nu mai locuia nimeni de aproximativ şase ani”, a declarat Dan Bucă.

Autorităţile spun că plafonul s-a prăbuşit la nivelul inferior, iar persoana care locuia la parter, un bătrân cu probleme de sănătate, a scăpat nevătămat. Bătrânul a fost evacuat şi mutat în gospodăria fiului său. „Nu au fost înregistrate victime sau persoane rănite în urma incidentului de la imobilul de pe strada 9 Mai din localitatea Nistru”, a mai menţionat reprezentantul Prefecturii Maramureş.

Încă două apartamente afectate

De asemenea, prăbuşirea plafonului a afectat încă două apartamente. Pereţii acestora prezintă crăpături. Pentru că partea de imobil afectată a rămas într-o poziţie de stabilitate precară şi exista riscul unei noi pră-buşiri a celor două apar-tamente vecine, autori-tăţile au luat decizia evacuării locatarilor. Oamenii urmau să se mute în grădiniţa din localitate, dar s-au mutat la rude. La sfârşitul săptămânii trecute, o firmă de construcţii, sub supravegherea Comitetului local pentru situaţii de urgenţă Tăuţii Măgherăuş, a demolat partea de imobil afectată de degradare.

Clădirea va fi consolidată

Autorităţile locale au anunţat că vor consolida clădirea pentru a preveni prăbuşirea unor noi struc-turi din imobil, fapt pe care locatarii susţin că l-au cerut, inutil, Primăriei Tăuţii Măgherăuş de mai mulţi ani (deşi garsonierele din imobil sunt proprietate privată, sunt locuite de persoane cu posibilităţi materiale reduse). Primarul Anton Ardelean a preci-zat că locatarilor evacuaţi din „blocul de lemn” le vor fi asigurate locuinţe sociale până la clarificarea situaţiei şi că imobilul va fi reexpertizat.

Cele mai citite

Experiența câștigă! Irina Begu o învinge pe Anca Todoni și ajunge în semifinalele turneului WTA Cali

Irina Begu, jucătoarea română de 34 de ani, s-a impus în fața tinerei sale conaționale Anca Todoni, în vârstă de 20 de ani, în...

Radu Drăgușin, ținta criticilor după meciul cu Galatasaray! Englezii îl consideră vinovat pentru golul decisiv al lui Osimhen

Radu Drăgușin, fundașul român de 21 de ani al lui Tottenham Hotspur, a fost aspru criticat de presa engleză după meciul pierdut de echipa...

Bătaie mare pentru Andrei Rațiu! După Barcelona, și Bayer Leverkusen îl urmărește pe fundașul român

Andrei Rațiu, fundașul român de 26 de ani de la Rayo Vallecano, atrage tot mai multă atenție în Europa, iar prestațiile sale din La...
Ultima oră
Pe aceeași temă