21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăȘtirile zileiTemperaturi medii şi ploi în zonele montane, în următoarele patru săptămâni

Temperaturi medii şi ploi în zonele montane, în următoarele patru săptămâni

Conform specialiştilor, în săptămâna 27 august – 3 septembrie, temperaturile medii se vor situa în jurul normei climatologice sau pot fi uşor mai scăzute decât acesta local în vestul ţării, dar în general mai ridicate decât normalul perioadei în restul teritoriului, cu abateri mai mari îndeosebi în regiunile estice. De asemenea, cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare local în centru, sud-vest şi la munte şi deficitare în restul teritoriului, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice.

În săptămâna 3 – 10 septembrie, mediile valorilor termice vor fi peste norma climatologică a săptămânii în cea mai mare parte a teritoriului, local mai ridicate în jumătatea de vest. Totodată, în cea mai mare parte a ţării, regimul pluviometric se va încadra în general în limitele normale ale perioadei.

În privinţa prognozei din săptămâna 10 – 17 septembrie, meteorologii estimează că temperatura aerului va avea valori în general mai ridicate decât normalul climatologic al săptămânii, local cu abateri mai mari în jumătatea de vest a ţării. În plus, precipitaţiile vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului, local uşor excedentare îndeosebi în zonele de munte.

Pe durata săptămânii 17 – 24 septembrie, specialiştii anticipează valori termice în general mai ridicate decât normalul climatologic al perioadei, cu abateri mai mari în nord-vest. Precipitaţiile pot fi uşor excedentare, local în zonele montane şi în regiunile vestice, centrale şi estice, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de normele climatologice ale intervalului.

Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs, precizează ANM.

Cele mai citite

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Ministrul Sănătății vorbește despre situația maestrului Florin Piersic

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a transmis sâmbătă că evoluția artistului Florin Piersic, care a fost operat la Spitalul "Foișor" din Capitală, este una favorabilă. "Aşteptăm...
Ultima oră
Pe aceeași temă