3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiSUA dezvoltă bazele militare din Europa. 21 de milioane de dolari pentru...

SUA dezvoltă bazele militare din Europa. 21 de milioane de dolari pentru aerodromul Kogălniceanu

În anul 2019, SUA vor aloca zeci de milioane de dolari pentru dezvoltarea unor baze militare din țările europene care găzduiesc trupe americane.

Printre locațiile avute în vedere în acest sens se numără cele din România și din Bulgaria, relevă un articol publicat de agenția de presă bulgară Novinite.

Potrivit acestei surse, Forțele Terestre ale SUA (US Army) vor aloca, în anul 2019, 21,6 milioane de dolari pentru dezvoltarea bazei de la Mihail Kogălniceanu, din apropierea portului Constanța. Această bază este utilizată de avioane de transport care realizează rotirea trupelor americane din Orientul Mijlociu, precum și de avioane de luptă care protejează zona Mării Negre.

Noile investiții de la Kogălniceanu le continuă pe cele decise în anul 2017, de circa 60 de milioane de dolari.

Separat, tot în anul 2019, SUA vor investi 5,2 milioane de dolari pentru lucrări de modernizare și de construcție la poligonul militar Novo Selo, aflat la 70 de kilometri de litoralul bulgăresc al Mării Negre.

 

12,9 milioane de dolari pentru sistemul antirachetă

Bugetul militar al SUA pentru anul 2019 prevede și 12,9 milioane de dolari pentru sistemul de apărare antirachetă. În cadrul acestuia, în acest moment, singurele instalații americane deja operaționale din estul Europei sunt cele de la Deveselu. Potrivit unui document publicat de Senatul SUA, se urmărește dezvoltarea sistemul antibalistic american la nivel global, fără a se face explicit referire la baza de la Deveselu. În schimb, este menționată intenția de dezvoltare a elementelor antibalistice din Alaska.

Totuși, presa americană anunța, încă din luna mai, intenția Agenției de Apărare Antirachetă a SUA de a spori capacitatea de luptă a elementelor sistemului Aegis – implicit și a celor de la Deveselu. Acestea ar urma să ofere protecție contra rachetelor balistice, a rachetelor de crozieră, a avioanelor fără pilot și a elicopterelor.

Potrivit generalului Sam Greaves, directorul Agenției de Apărare Antirachetă, două teste care să verifice performanțele sistemelor americane s-ar fi desfășurat deja la Deveselu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă