5 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSpecialWIMBLEDON: Ioana Ducu s-a calificat în semifinale la dublu junioare!

WIMBLEDON: Ioana Ducu s-a calificat în semifinale la dublu junioare!

Românca Ioana Ducu s-a calificat alături de coechipiera sa, sârboaica Nina Stojanovic, în semifinalele turneului de mare şlem Wimbledon, în cadrul turneului de dublu la junioare, potrivit siteului competiţiei.

Perechea Ducu/Stojanovic, cap de serie numărul cinci, s-a impus în faţa perechii Gonzalez/Zhao, cap de serie numărul patru, în trei seturi, cu scorul 6-4/3-6/6-3. Cu toate că românca, împreună cu Stojanovic, a avut un joc mult mai concludent faţă de evoluţia adversarelor, cele două au comis nu mai puţin de nouă duble greşeli. Adversarele au avut doar o dublă greşeală, însă au pierdut multe puncte pe propriul serviciu.

Perechea Gonzalez/Zhao a reuşit să domine doar în setul secund, însă Ducu a preferat să ducă meciul în trei seturi, strategie care a dat roade. Ultimul set a fost dominat încă de la început de Ducu şi coechipiera sa, cele două desprinzându-se cu scorul de 3-0. Adversarele au redus din diferenţă, astfel că la pauza de la mijlocul setului scorul era de 3-2. Serviciul, returul, dar şi forma generală mai bună a româncei şi a lui Stojanovic au dus în cele din urmă la un categoric 6-3, astfel cele două reuşind să se impune pe terenul numărul 12 din prestigiosul complex de la Wimbledon. Meciul a durat o oră şi 44 minute.

Ioana Ducu este singura româncă rămasă în competiţie, după ce atât tablourile de la seniori, cât şi de la juniori au fost părăsite de tenismenii din România.

Mai departe, în semifinalele competiţiei, perechea Ducu/Stojanovic va evolua, mâine, împotriva numărului unu mondial la junioare, dubla Krejcikova/Siniakova, din Cehia.

Ioana Ducu, 17 ani, ocupă în prezent poziţia 1097 la dublu feminin, însă evoluţia de la Wimbledon o va propulsa cu siguranţă în prima mie mondială. Bucureşteanca a câştigat anul acesta 6 turnee ITF la simplu, respectiv 5 la dublu.

Cele mai citite

Barometru economic: Majoritatea firmelor din România își îngheață investițiile în 2025

Multe firme din România vor îngheța investițiile în 2025, potrivit unui barometru realizat de Frames pentru Sierra Quadrant. Principalele cauze sunt incertitudinile economice, inflația...

Diferențe semnificative între numărul de bancomate în mediul urban și rural din România

Conform Băncii Naționale a României (BNR), România dispune de 8.750 de bancomate în mediul urban, în timp ce în mediul rural sunt doar 1.077. Deși...

Adrian Mutu a explicat de ce a ales Petrolul Ploiești. „Spiritul echipei m-a convins”

Adrian Mutu a revenit în SuperLigă în această iarnă, semnând cu Petrolul Ploiești, formație pe care o va antrena în a doua parte a...
Ultima oră
Pe aceeași temă