5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn nou eşec pentru HCM Constanţa în Liga Campionilor

Un nou eşec pentru HCM Constanţa în Liga Campionilor

Echipa de handbal masculin HCM Constanţa a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 32-29 (17-12), de formaţia germană SG Flensburg-Handewitt, într-un meci contând pentru etapa a VII-a a grupei D a Ligii Campionilor, transmite Mediafax.

Marcatorii formaţiei constănţene au fost Stavrositu – 6 goluri, Mureşan, Angelovski, Toma, Csepreghi, Schuch şi Sadoveac – câte 3, Buricea şi Riganas – câte 2, Sabou – un gol. Din tabăra germanilor s-a remarcat Eggert, cu 9 goluri.

Antrenorul HCM, Ion Crăciun, a declarat, după meci, că echipa sa a făcut multe greşeli: „Am intrat timorat, multe inexactităţi, care au pus echipa germană pe contraatac, oaspeţii înscriind multe goluri nemuncite. În partea a doua, am revenit, am pus probleme în faţa unei echipe foarte bune, dar mai avem multe de pus la punct: apărarea, finalizarea”.

La rândul său, jucătorul Laurenţiu Toma a precizat că HCM mai păstrează şanse de calificare. „Nu ştiu dacă s-a văzut o diferenţă aşa mare, dar i-am şi ajutat să câştige pentru că am făcut multe greşeli. Jocul nostru a fost mai bun şi avem speranţe în continuare. Rămân şanse de calificare”, a spus Toma.

Cu 2 victorii şi cinci înfrângeri, HCM a acumulat doar 4 puncte şi ocupă locul cinci în grupă, celelalte meciuri din grupă urmând să se dispute sâmbătă şi duminică.

Programul meciurilor HCM în grupa D, în continuare, este următorul: HC Zagrreb-HCM Constanţa (19 februarie), HC Bosna Sarajevo-HCM Constanţa (26 februarie) şi HCM Constanţa-Renovalia Ciudad Real (3 martie), în ultimul meci din această fază.

Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în optimile de finală.

Cele mai citite

Salariaţii care aduc cei mai mulţi bani pentru companii sunt şi cel mai bine plătiţi

Angajații din HoReCa, textile şi din call-center sunt codaşi la câştig şi la productivitate Performanța pe sectoare a fost evaluată în funcție de codurile CAEN...

Inundațiile devastatoare din Valencia ar putea genera pierderi de asigurare de peste 3,5 miliarde de euro

Inundațiile de la finalul lunii trecute, care au afectat puternic regiunea Valencia din Spania, ar putea genera pierderi totale de asigurare de peste 3,5...

Noua lege care plafonează dobânzile la creditele IFN. Dobânzi mai mici pentru consumatori

De luni, 11 noiembrie, intră în vigoare o lege care reglementează dobânzile la creditele acordate de instituțiile financiare nebancare (IFN), având scopul de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă