6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialTurul Ciclist al României. Croatul Matja Kvasina de la echipa din Tuşnad...

Turul Ciclist al României. Croatul Matja Kvasina de la echipa din Tuşnad la un pas de a câştiga Mica Buclă

Aşa cum era de aşteptat, etapa a opta a ediţiei din acest an Turului Ciclist al României a fost cea mai interesantă, dar şi cea mai dificilă, cu doar un sprint şi nu mai puţin de patru căţărări, dintre care ultima, chiar înainte de sosire, cu grad de dificultate foarte mare. Cursa s-a desfăşurat pe ruta Râmnicu Vâlcea – Novaci – Rânca – Vârful Păpuşa, traseu cu o lungime de 126 km, al cărui punct de maxim interes a fost noua şosea Transalpina, pe care s-a mers în premieră în Mica Buclă, până la o altitudine de 2124 m.

Startul s-a dat la Râmnicu Vâlcea şi la doar câteva secunde s-a produs prima desprindere Eduard Grosu (Romania), Christian Grazian (Friulli), Stefan Gaebel (Univega), Alexandru Ciocan (CS Otopeni) şi Dmytro Popov (Ukraine) instalându-se în fruntea plutonului. Cei cinci rutieri au continuat să se distanţeze, înainte de prima căţărare având un avans de 1 minut şi 25 secunde. Distanţa dintre evadaţi şi restul rutierilor s-a mărit cu fiecare kilometru astfel încât la km 63 au avut şi patru minute avans. După căţărarea de la Poienari, plutonul a început să recupereze din handicap, iar după sprintul de la Novaci, câştigat de Alexandru Ciocan, urmat de Popov şi Gaebel, avantajul celor cinci a început să scadă. Mai mult, după sprint, Popov nu a mai făcut faţă efortului şi a fost prins de pluton.

Marea căţărare, cu pante cu înclinaţii care variază între 5 şi 16 la sută abia începuse. În grupul evadaţilor, Eduard Grosu a atacat şi s-a distanţat la 7 secunde de Ciocan, Grazian şi Gaebel. În urmărirea tânărului rutier român au plecat însă Matja Kvasina, lider clasamentului general înainte de această etapă, Johannes Heider (UR – Krostitzer University), şi Victor De La Parte Gonzales (SP Tableware). Cu 15 km înainte de sosire, tripleta Kvasina, Heider şi De La Parte avea un avans de 55 de secunde de pluton, Andrei Nechita, cel mai valoros român din caravană aflându-se la două minute în spatele grupului fruntaş.

Cei trei au continuat să se menţină în frunte, iar cu 5 km înainte de sosire Victor De La Parte Gonzales a atacat, Kvasina a rezistat, iar Heider a rămas în urmă. Între timp, vremea care iniţial a fost extrem de frumoasă s-a stricat, la altitudinea de peste 2000 m unde a avut loc sosirea instalându-se o ceaţă densă şi un frig pătrunzător accentuat de vântul care sulfa cu putere. Finişul a fost dramatic bătălia pe ultimii metri dintre Kvasina şi Victor De La Parte, fiind câştigată de acesta din urmă.

Lider în clasamentul general a rămas însă Matja Kvasina, urmat de Victor De La Parte Gonzales care a trecut înaintea lui Andrei Nechita, ocupantul locul al doilea îninte de această etapă. Din păcate, după ce la finalul acestei etape a sosit al şaselea, la general Nechita a căzut pe locul al cincilea şi şi-a compromise şansele de a câştiga competiţia. Practic, croatul Matja Kvasina, de la echipa din Tuşnad, este aproape de a câştiga ediţia a 49-a a Micii Bucle, singurul care l-ar mai putea întrece în ultima etapă este De la Parte, care se află la 23 de secunde în spatele croatului în ierarhia generală.

La finalul etapei a opta, tricourile au fost atribuite astfel :
Tricoul galben (al liderului clasamentului general, pe timp) – Matja Kvasina
Tricoul alb (pentru cel mai combativ ciclist, liderul clasamentului pe puncte acordate la finalurile de etapă) – Ioannis Tamouridis
Tricoul verde (pentru cel mai bun căţărător) – Iohannes Heider
Tricoul roşu ( pentru cel mai bun sprinter) – Oleksandr Golovash
Tricoul albastru (pentru cel mai bun roman) – Andrei Nechita
Tricoul tricolor (pentru cel mai bun tânăr român) – Valentin Pleşea

Cele mai citite

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Astronauți aflați în spațiu, mesaj de Crăciun – VIDEO

Patru astronauți ai NASA, aflați în continuare pe Stația Spațială Internațională (ISS), au trimis un mesaj de Crăciun din spațiu, după ce o misiune...

Criza apei în SUA: Schimbările climatice și lipsa de personal specializat agravează situația

Statele Unite se confruntă cu o amenințare iminentă asupra aprovizionării cu apă potabilă, cauzată de efectele schimbărilor climatice și de infrastructura învechită. Pe lângă acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă