Prefectul judetului Bihor, Ilie Bolojan, va solicita institutiilor de cercetare penala si fiscala ale statului o ancheta amanuntita la clubul de fotbal FC Bihor, finantat de Consiliul Judetean si Consiliul Local Oradea, pentru prejudicii mai mari de 10 miliarde de lei vechi. O serie de nereguli, legate de modul in care au fost cheltuiti banii publici la FC Bihor Oradea, au fost descoperite de angajatii Prefecturii Bihor si aduse la cunostinta ziaristilor intr-o conferinta de presa. Modul in care au fost transferati anumiti jucatori de la echipa locala de fotbal la alte cluburi, plata nejustificata a unor prime, cheltuieli foarte mari cu cazarea jucatorilor si alte afaceri paguboase au atras atentia reprezentantilor Prefecturii, care au decis sa inainteze toate documentele pe care le are Directiei Nationale Anticoruptie, Politiei, Curtii de Conturi si celor doi finantatori ai echipei, Consiliul Local Oradea si Consiliul Judetean.
Desi cei doi finantatori au facut propriile controale de audit, Prefectura a descoperit ca acestea au fost efectuate superficial. Totodata, alesii locali au tratat raportul controlului de audit ca o simpla informare, fara a lua vreo decizie pentru a-i sanctiona pe cei care se fac vinovati de administrarea paguboasa a banilor publici. Mai mult, ca urmare a controlului efectuat de Prefectura, exista suspiciuni ca firmele cu care FC Bihor a facut afaceri sunt ale unor persoane aflate in conducerea CJ.
Transferuri paguboase
Potrivit prefectului Ilie Bolojan, la finalul turului de campionat al sezonului 2005-2006 au fost incheiate contracte de cedare a drepturilor confederative de imagine si reclama a unor jucatori oradeni in favoarea firmei de impresariat „Codoban Sport Marketing & Management” SRL, prin care aceasta societate era mandatata sa efectueze transferurile jucatorilor oradeni catre alte echipe. Clubul a incasat, in urma acestor tranzactii, ori numai sumele cuprinse in contractele de cedare ale drepturilor confederative sau alti bani surprinsi in acordurile de transfer, sume mai mici decat cele stabilite prin rapoartele de evaluare, intocmite in anul 2001 privind valoarea acestor jucatori. „Astfel au fost cedati jucatorii Cosmin Vatca, Daniel Stan, Ramses Gado la Otelul Galati, Sebastian Sfarlea la FC Vaslui si Adrian Mihut la Dinamo Bucuresti. Valoarea de vanzare minima a lui Mihut in anul 2001 a fost 300.000 de dolari, conform actelor, iar acum jucatorul a fost transferat pe 70.000 RON. Toate aceste operatiuni au fost efectuate fara aprobarea AGA”, a explicat Bolojan.
Bani publici cheltuiti fara masura
Prefectul a criticat si "existenta unei politici de personal catastrofale, prin care se incarca nejustificat cheltuielile de personal” la FC Bihor. Astfel, raportul spune ca, desi AGA aprobase pentru fostii presedinti Emeric Ienei si Alexandru Satmareanu doar indemnizatii lunare fixe, acestora li s-au platit si prime de instalare si prime de joc, Satmareanu incasand, numai din aceste prime, in perioada octombrie 2005-iunie 2006, peste 30.000 euro.
Prefectura a mai descoperit ca in perioada 2005-2006 au fost emise dispozitii de plata reprezentand avansuri spre decontare, de ordinul zecilor, catre Alexandru Satmareanu, a caror valoare se ridica la peste 500 de milioane de lei vechi, fara ca avansurile sa fie decontate in termen de trei zile, incalcandu-se, astfel, regulamentul de casa, care interzice acordarea unui nou avans persoanelor care nu au justificat integral suma primita anterior.
Totodata, clubul a angajat imprumuturi din surse private, neaprobate de AGA. Un astfel de imprumut este cel incheiat cu fostul presedinte al FC Bihor Oradea, Alexandru Satmareanu, in valoare de 100.000 de euro. „De asemenea, principalele cheltuieli au fost angajate direct, fara licitatii, clubul comportandu-se de parca ar fi gestionat banii proprii. De exemplu, cantonamentele jucatorilor au fost facute la Hotel Continental, valoarea unei facturi emise pe trei zile fiind de 136 de milioane de lei. Tot fara studierea unor oferte comparative au fost angajate cheltuieli pentru masa sportivilor in valoare de peste 20.000 de RON pentru o luna, cu SC "Divercom" SRL Oradea, sau pentru echipamentul sportiv cu SC "Dribling" SRL Timisoara, in valoare de peste 25.000 RON”, a explicat prefectul.
Cheltuieli nejustificate
Cheltuieli inexplicabile au fost facute si cu cazarea fostului presedinte Satmareanu. Desi in contract era prevazuta asigurarea unui apartament cu doua camere, numai in ianuarie 2006 a fost emisa o factura de aproape 8.000 RON de Hotel Continental. O alta decizie defavorabila a fost externalizarea serviciilor de masa pentru sportivi, desi clubul detinea o cantina. Astfel, in timp ce clubul primea 24.000 de euro pe sase luni pentru inchirierea cantinei, platea peste 500 de milioane de lei lunar pentru masa sportivilor. Bolojan a adaugat ca in momentul de fata clubul are datorii mari catre o parte din colaboratori si catre stat si se afla in imposibilitatea de a plati salariile. Anual CL Oradea si CJ au alocat peste un milion de euro catre echipa de fotbal.