La gala de box "Invincibilii" toti ochii au fost atintiti asupra lui Adrian Diaconu, el rasplatind interesul tuturor printr-o superba victorie care l-a facut campion mondial interimar la categoria semigrea, versiunea WBC. Celelalte meciuri ale galei au trecut in planul doi, desi unele dintre ele au fost extrem de importante pentru cariera celor care le-au obtinut. Cel putin doi, daca nu chiar trei pugilisti, se pot considera nedreptatiti de umbra in care a fost plasata performanta lor: Ion Ionut alias Jo Jo Dan, Viorel Simion si Bogdan Dinu.
Viitorul campion mondial?
Jo Jo Dan a obtinut cel mai spectaculos succes din cadrul intregii gale, trimitandu-l definitiv la podea pe experimentatul Raul Balbi in repriza a treia a meciului lor de la categoria superusoara. Astfel, pugilistul roman si-a pastrat centura NABA si a ajuns la un palmares impresionant de 21 de victorii (12 prin KO) din tot atatea dispute!
Pugilistul spune ca nu se astepta sa-l invinga pe Raul Balbi prin KO in repriza a treia, dar ca aceasta victorie ar trebui sa-i netezeasca drumul spre un meci cu centura mondiala pe masa. "Sunt foarte multumit de felul cum am boxat. Sincer, nu ma asteptam la KO in repriza a treia, dupa cum a inceput meciul si dupa cum l-am simtit pe Balbi ca are experienta, e mai osos. Se vede ca e calit, dar iata ca a venit un croseu de stanga neasteptat chiar in barbia lui. Am boxat romaneste, ca sunt roman. Am boxat cum mi-a spus antrenorul. Nu se poate sa nu iei pumni, ca boxul profesionist este pe pumn. In repriza a doua am luat un croseu, mi-a dat dreapta in burta si un croseu de stanga in cap.
Visez sa boxez la un meci pentru titlu, dar mai am pana atunci. Mi-a crescut moralul si zic eu ca ma apropii cu pasi repezi de un meci pentru titlu. Trebuie sa fiu serios si sa nu mi-o iau in cap", a declarat Ion Ionut. Pugilistul a precizat ca dedica victoria romanilor, familiei sale, dar si lui. Jo Jo Dan a precizat ca Lucian Bute a fost alaturi de el. "A fost alaturi de mine, cred ca a avut mai multe emotii decat mine, a fost sufletul meu. Tot timpul mi-a dat sfaturi. Anul acesta mai fac cel mult doua-trei meciuri. Sper ca anul viitor, pe la mijloc sau spre sfarsit, sa pot lupta pentru titlul mondial. Daca va fi mai repede, cu atat mai bine. Mi-am format o mentalitate de profesionist", a completat Ion Ionut.
Inaintea acestei gale, reprezentantul WBC, Don Majewski, a spus ca, probabil, la urmatoarea conferinta de presa la care va participa va anunta un meci pentru titlul mondial al lui Ion Ionut. "Eu sunt convins ca in cel mult un an Ion Ionut va boxa pentru titlul mondial", a punctat Majewski. Sa speram ca asa va fi!
Opt din opt pentru Simion
O alta victorie frumoasa a obtinut Viorel Simion, care a castigat titlul WBC mediteranean la categoria pana dupa ce l-a invins pe spaniolul Rudi Encarnacion. Simion s-a impus la puncte in fata lui Encarnacion, decizia arbitrilor fiind unanima. Cu opt succese din tot atatea dispute, Simion spera sa intre in circuitul promotorilor galelor importante de box. Viorel este cel mai bun produs al boxului romanesc ce s-a lansat intr-o cariera profesionista in Romania, nu in strainatate. In cativa ani, el ar putea avansa in ierarhia WBC si totul ar deveni posibil!
Intr-un alt meci, debutantul Bogdan Dinu a castigat la puncte meciul cu Stephane Tessier (Canada), la categoria grea, dupa patru reprize. O mare speranta a boxului romanesc, Dinu a fost nevoit sa renunte la cariera amatoare in urma scandalului de anul trecut, de la Chicago, atunci cand trei pugilisti romani au fost prinsi la furat. Suspendat pe viata la amatori, Bogdan Dinu a fost nevoit sa treaca la profesionism, primul sau meci fiind unul promitator. Mult mai bine pregatit fizic si cu un plus evident la capitolul alonja, Dinu a dominat lupta cu Messier, canadianul punctand rar si avand un singur moment mai bun, in ultimele 30 de secunde ale disputei. Romanul a dominat clar, a castigat toate cele patru reprize si a fost desemnat invingator de toti cei trei arbitri.