2.4 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSpecialFinala Europa League."Nu există maidanezi în Bucureşti", cred spaniolii de la cotidianul...

Finala Europa League.”Nu există maidanezi în Bucureşti”, cred spaniolii de la cotidianul As. Ce părere aveţi de această afirmaţie?

Cotidianul sportiv spaniol As vede în culori favorabile capitala României, care va găzdui miercuri finala Ligii Europa dintre formaţiile Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.

 

„La Bucureşti timpul este frumos, iar pericolul canin nu mai există”, scrie cotidianul sportiv spaniol As, într-un articol dedicat finalei Ligii Europa. Autorul articolului face afirmaţii care pot părea surprinzătoare pentru locuitorii Bucureştiului. „Clişeul legat de câinii care se plimbă liberi pe străzi nu trebuie crezut. Este dificil să întâlneşti un patruped pe stradă. Oraşul s-a îmbrăcat cu simbolurile competiţiei şi cu emblemele celor două formaţii Athletic Bilbao şi Atletico Madrid. Peste tot se vorbeşte de întâlnirea de miercuri: în taxi, hoteluri, magazine”. Cotidianul As mai scrie că suporterii nu trebuie să se îndoiască de ospitalitatea locală şi, în plus, comunicare cu bucureştenii este facilitată de faptul că „telenovelele se bucură de mult succes. În ziua partidei, vom putea apela 50 de voluntari care vorbesc spaniola. Pentru a fi uşor de identificat, vor purta cămăşi pe care se va putea citi, în spaniolă, întreabă-mă”.
Spaniolii care vin la Bucureşti trebuie să mai ştie că toţi comercianţii s-au aprovizionat pentru eveniment cu cantităţi duble de băutură şi mâncare. Autorul mai scrie că „deşi nivelul de trai din România este mai scăzut decât în Spania”, preţurile sunt comparabile.
Altfel, informaţiile sunt foarte precise: „în ceea ce priveşt taxiurile, tariful este scris pe portiera din dreapta. Tariful cel ma mic este de 1,39 de lei, dar poate ajunge la 3 lei pe kilometru dacă îl luaţi de la aeroport.” Sfatul este acela de a folosi transportul în comun de oriunde te-ai afla, mai ales că „traficul este foarte mare”. Autorul mai scrie că cetăţenii din Bucureşti parchează unde pot din cauza locurilor de parcare insuficiente pentru numărul mare de maşini care există în oraş.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă