Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, nu intenţionează să se autosuspende din funcţie după ce a fost pus sub învinuire de procurorii DNA în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova, declarând că „numai tâmpiţii gândesc aşa”.
După ce a jignit jurnaliştii prezenţi, joi dimineaţa, în faţa sediului DNA, Dragomir a revenit spre seară cu precizări. A admis că a primit de la procurorii anticorupţie „un material” şi a menţionat că, după ce îl va studia, va reveni la DNA pentru a răspunde la întrebări.
„Ce, e prima dată când vin la DNA?”
„Am fost chemat la DNA, procurorii mi-au arătat un material, mi l-au dat să îl studiez, iar peste câteva zile vin din nou cu avocaţii ca să răspund întrebărilor. Ei au fost civilizaţi, cu mine s-au purtat de fiecare dată frumos. Sunt învinuit, da, la fel ca toţi ceilalţi membri ai Comitetului Executiv, pentru că a fost un vot democratic având la bază un raport, o propunere a Comisiei Juridice a FRF. Eu eram pregătit şi azi să vorbesc cu procurorii. Ce, e prima dată când vin la DNA? Eu am stat mai mult pe la DNA decât pe la firmele lui fi-miu. Eu m-am obişnuit, mai ales că mă ştiu nevinovat”, a spus oficialul LPF.
Dacă era fotbalist sau reprezentant al unui club de fotbal afiliat FRF, Dumitru Dragomir putea risca o suspendare consistentă dictată de forul de conducere al fotbalului românesc pentru jignirea adresată jurnaliştilor, joi, la ieşirea din sediul DNA.
„Luaţi mîinile de pe mine, nu mă împingeţi! Vezi, domne, că m-ai călcat pe bombeuri! Lua-v-ar dracu să vă ia de ziarişti! Ce aveţi cu mine, de ce mă împingeţi? Că sînt sexy şi frumos, de-aia? Voi ce vreţi? Corectitudine sau singe”, a reacţionat Dragomir, convocat la DNA în dosarul în care el, Mircea Sandu şi alţi 9 oficiali ai FRF sunt acuzaţi de abuz în serviciu pentru dezafilierea Universităţii Craiova.
Mitică şi fair-play-ul
Potrivit Regulamentului disciplinar al FRF, document disponibil pe site-ul Federaţiei, „fotbalul românesc are la bază principiile legalităţii, integrităţii, solidarităţii şi fair-play-ului”. Dacă legalitatea acţiunilor lui Dumitru Dragomir rămâne să fie stabilită în instanţă, integritatea şi fair-play-ul acestora pot fi cântărite de oricine.
„Dăcă o să fiu găsit vinovat, voi suporta consecinţele. Dacă nu, o să le suportaţi voi, că mă călcaţi pe bombeuri!”, s-a răstit „Mitică” la jurnalişti. Regulamentul disciplinar spune că pentru provocarea publicului sau pentru comportamentul jignitor, un oficial al unui club afiliat la FRF riscă „interzicerea oricărei activităţi legate fotbal” pentru o perioadă de la 3 la 12 luni. Dacă este recidivist, vinovatul poate primi o pedeapsă dublă.
Şefii sunt nevinovaţi
Dar „Mitică”, chiar dacă deja celebru pentru limbajul său licenţos, este în continuare şeful LPF şi vicepreşedinte al FRF, iar statutul şi regulamentele Federaţiei nu prevăd niciun fel de răspundere pe cale sportivă a conducătorilor instituţiei. Singura precizare care se aproapie de o formă de sancţiune pentru „patriarhii” fotbalului românesc este cuprinsă în Statutul FRF. Articolul 37, alineatul 3 spune că preşedintele FRF nu trebuie să fi suferit „condamnări penale privative de libertate”.
Aşadar, singura pedeapsă pentru Dumitru Dragomir, Mircea Sandu şi echipele lor de la LFP şi FRF ar putea veni de la instanţa de judecată.
Precedentul polonez
Posibila detronare a „Cooperativei” din fotbal nu ar fi un lucru nemaivăzut în Europa. Deşi cazul Calciopoli, descoperit în 2006 în Italia, rămâne cel mai sonor, ancheta din Polonia, finalizată în 2009, este mai apropiată ca profil situaţiei actuale din România. Acum 2 ani, 17 arbitri, oficiali de cluburi şi ai Federaţiei Poloneze au primit pedepse cu închisoarea de până la 4 ani fiecare pentru meciurile trucate pe care le-au aranjat în perioada 2002-2006. Ancheta a avut în vizor nu mai puţin de 200 de persoane. Pe lângă pedepsele cu închisoarea au fost dictate şi retrogradări ale unor echipe importante, iar deciziile pe cale sportivă s-au luat chiar înaintea hotărârilor judecătoreşti.