6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialAdrian Mititelu, după dezafilierea Craiovei: "Am păţit ca în filmele cu Rambo"

Adrian Mititelu, după dezafilierea Craiovei: „Am păţit ca în filmele cu Rambo”

Federaţia Română de Fotbal a luat, miercuri, o decizie radicală: a dezafiliat clubul Universitatea Craiova. Hotărârea o împiedică una dintre cele mai populare echipe din România să se mai înscrie în vreo competiţie sub egida FRF, interdicţie echivalentă cu desfiinţarea.

Conform Mediafax, FRF a luat această hotărâre deoarece gruparea olteană a refuzat să îşi retragă plângerile înaintate în instanţele civile împotriva selecţionerului Victor Piţurcă şi a FRF.

Decizia Comitetului Executiv al FRF ar urma să fie supusă ratificării în cadrul Adunării Generale a Federaţiei Române de Fotbal care ar urma să fie convocată în termen de 15 zile.

Potrivit gsp.ro, toţii jucătorii Craiovei devin liberi de contract.

Situaţia la club era oricum dezastruoasă după retrogradarea din Liga I, urmată de refuzarea licenţei pentru a evolua într-una din primele două divizii. Mulţi jucători aveau deja depuse memorii la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a deveni liberi de contract pentru că nu şi-ar mai fi primit banii de 7 luni.

Clubul patronat de Adrian Mititelu poate ataca în contencios administrativ decizia Comitetului Executiv, însă Craiova rămîne dezafiliată pînă la pronunţarea unei decizii a instanţei.

Adrian Mititelu: „Pariaţi că nu ne desfiinţăm!”

„Lumea vorbeşte prostii, că sînt eu de vină. Eu mă lupt cu mafia din fotbal! Sînt de vină că nu m-am aliniat escrocheriilor şi mizeriilor. Eu n-am greşit cu nimic în cazul ăsta. E o nouă încercare de intimidare. CEx poate să propună Adunării Generale, iar decizia CEx poate fi atacată în instanţă civilă. Mircea Sandu se face de rîs acum”, s-a apărat Adrian Mititelu, la Radio GSP.

Patronul Craiovei nu uită nici de conflictul cu selecţionerul Victor Piţircă: „Pariaţi că nu o să ne desfiinţăm niciodată! Nu vom fi dezafiliaţi! Am făcut totul bine calculat. Piţurcă e zero barat la management, s-a apucat de afaceri la 45 de ani! El a intrat pe tărîmul meu, ca în filmele cu Rambo! Le fac 200 de procese, să îşi angajeze 40 de inşi la Federaţie”.

Înfiinţată în 1948, Universitatea Craiova a fost de 4 ori campioană (1973-74, 1979-80, 1980-81, 1990-91), fiind pe 6 în topul formaţiilor cu cele mai multe titluri cîştigate. Oltenii au în palmares şi 6 Cupe ale României (1976-77, 1977-78, 1980-81, 1982-83, 1990-91, 1992-93).

Sezonul 1982-1983 a fost, fără îndoială, cel mai bun din istoria clubului. Atunci, generaţia căreia i-a rămas pînă astăzi numele de „Craiova Maxima” ajungea în semifinalele Cupei UEFA, măturînd pe drum cu echipe cu nume în Europa: Fiorentina, Bordeaux sau Kaiserslautern. Oltenii au ratat finala după două egaluri cu Benfica, pierzînd la regula golului marcat în deplasare (0-0 la Lisabona, 1-1 la Craiova.

Cele mai citite

Este oficial! România cu drepturi depline în Schengen de la 1 ianuarie 2025

O perioadă, vor rămâne la granițe controale aleatorii Miniştrii de interne din ţările UE au aprobat joi dimineaţa, la Bruxelles, aderarea României şi Bulgariei la...

Este oficial! România cu drepturi depline în Schengen de la 1 ianuarie 2025

O perioadă, vor rămâne la granițe controale aleatorii Miniştrii de interne din ţările UE au aprobat joi dimineaţa, la Bruxelles, aderarea României şi Bulgariei la...

Poșta Română introduce plata cu cardul la domiciliu

Poșta Română, în parteneriat cu CEC Bank și Visa, implementează o soluție modernă de plată direct la domiciliul clienților Începând cu 12 decembrie 2024, românii...
Ultima oră
Pe aceeași temă