10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăȘtirile zileiSibiu: Situaţie critică la Ocna Sibiului, Apoldu de Sus şi Sălişte

Sibiu: Situaţie critică la Ocna Sibiului, Apoldu de Sus şi Sălişte

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de reprezentanţii Prefecturii Sibiu, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit şi a stabilit măsurile de intervenţie în localităţile din judeţ afectate de inundaţii.

La şedinţă a particopat şi secretarul de stat Raed Arafat care se află în judeţul Sibiu pentru a coordona acţiunile de prevenire a inundaţiilor şi de intervenţie în caz de urgenţă.

”La ora actuală, situaţia rămâne critică la Ocna Sibiului, Apoldu de Sus şi Sălişte. Mobilizarea este generală. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a trecut la capacitatea de acţiune roşie, ceea ce înseamnă că toată lumea este în unitate”, anunţă Prefectura Sibiu.

Potrivit sursei citate, pompieri, jandarmi şi militari ai Garnizoanei Sibiu vor ridica un dig mobil de 200 de metri la Ocna Sibiului, unde părâul Vişa a ieşit din matcă şi ameninţă mai multe gospodări.

Trei motopompe de mare capacitate (10.000 de litri/minut) vor ajunge la Sibiu din alte judeţe.

De asemenea, la Sălişte, pârâul a depăşit cota de atenţie cu 30 de centimetri. În comuna Tilişca, a fost oprită alimentarea cu apă potabilă din cauza viiturilor. SC Apă-Canal SA a asigurat o cisternă cu apă potabilă pentru populaţie.

La Orlat, un stâlp de înaltă tensiune s-a prăbuşit în jurul orei 9,30. Localităţile Orlat, Cristian şi Sălişte sunt fără curent electric la acest moment. Echipele Transelectrica lucrează pentru remedierea defecţiunilor.

La rândul lor, reprezentanţii ISU Sibiu au transmis că în ultimele 24 de ore a fost mobilizat un număr de 50 de pompieri, cu 9 autospeciale, 3 motopompe transportabile, 2 motopompe remorcabile, o motopompă de mare capacitate şi 4 electropompe. 

Pompierii şi membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au acţionat în localităţile Ocna Sibiului, Cornăţel, Sibiel, Apoldu de Sus, Sălişte, Miercurea Sibiului, Apoldu de Jos. În total a fost evacuată apa dintr-un număr de: 9 curţi, 13 pivniţe şi 21 locuinţe.
 
Pentru acţiunile din orele următoare s-a solicitat sprijin din judeţele Alba, Vâlcea şi Hunedoara. 
 
Judeţul Sibiu rămâne sub avertizare meteorologică cod portocaliu până marţi, la ora 21.00.

Cele mai citite

Fostul avocat al lui Trump a depus mărturie în procesul cu Stormy Daniels

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a compărut luni în calitate de martor-cheie la procesul fostului preşedinte al SUA pentru plăţi ascunse...

Florin Piersic, mesaj de ultim moment: „Sunt viu”

Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un prim mesaj. El spune că e „viu”,...

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...
Ultima oră
Pe aceeași temă