Scandalul de la BAC, scumpirile de la 1 iulie, dosarul lui Bercea Mondial dar și alte subiecte de politică și afaceri interne și internaționale sunt dezbătute, marți, în oresa scrisă de marți.
Adevărul scrie despre BAC 2014 Proba scrisă la limba română. Liceenii, între subiecte-capcană şi şpaga profilor de la Bacalaureat. Nici Bacalaureatul de anul acesta nu a fost lipsit de surprize, urmând profilul inaugurat anul trecut, când frauda de la Liceul „Bolintineanu“ din Capitală a fost cap de afiş. Un inspector şcolar adjunct de la Arad a fost reţinut de procurori şi demis pentru o nouă posibilă fraudă la Bac 2014, iar elevii au avut parte de subiecte-supriză la prima probă scrisă, la română, de luni. Marţi urmează proba scrisă la limba maternă.
Tot Adevărul scrie despre Ce aduce nou 1 iulie în buzunarele românilor.Ziua de 1 iulie este prevăzută ca dată de intrare în vigoare a unor acte normative care vor genera schimbări importante pentru bugetele mai multor categorii de populaţie. Cu excepţia scumpirii gazelor şi a creşterii punctului de amendă la circulaţia rutieră, veştile sunt în general bune.
Evenimentul zilei scrie despre Dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Voiculescu a tergiversat procesul până la vacanța judecătorească. Doi magistrați tineri vor relua astăzi, de la zero, apelul lui Dan Voiculescu față de condamnarea la cinci ani de pușcărie. Procurorii DNA insistă: vor ca acesta să facă 12 ani de închisoare. Procesul începe odată cu vacanța judecătorească.
DOSARUL BERCEA MONDIAL. „Mariane, unde e banii?”. Nicio declarație sau probă din dosar nu au reușit să dezlege misterul din cazul „Mită pentru eliberarea lui Bercea”, mai scrie Evz. Punând cap la cap spusele lor, ale membrilor clanului Bercea, dar și informațiile rezultate din stenogramele interceptărilor făcute de-a lungul timpului când de SRI, când de fiul lui Bercea (cu telefonul sau cu ”cravata”), când de DNA ajungem la concluzia că nu știm cu siguranță dacă banii s-au dat, în ce sumă, cât s-a returnat dacă s-au dat. Evident, acestea sunt informații care nu absolvă pe nimeni dintre cei implicați de vină.
Gândul scrie despre SCHEMA PONTA. Ca să nu contrazică procurorii DNA, premierul a inventat „MUJAHEDINUL” de presă. Menţionat de procurorii DNA pe traseul reţelei de influenţă a lui Adrian Duicu, premierul Victor Ponta se eschivează în continuare împingând discuţia în planul luptei politice şi a „înscenărilor de presă”, strategie folosită încă de la izbucnirea la începutul lui aprilie a scandalului „traficului de influenţă de la Palatul Victoria”. De nu mai puţin de patru ori, în referatul cu care magistraţii au cerut menţinerea în arest a fostului şef al al Consiliului Judeţean Mehedinţi se precizează, negru pe alb, că şeful Poliţiei, Petre Tobă, a venit la guvern „la solicitarea prim-ministrului”, prilej cu care a discutat cu Duicu despre numirea lui Ştefan Ponea, şef la IPJ Mehedinţi şi un apropiat la său, pe o funcţie de conducere în cadru Ministerului Afacerilor Interne.
ATACUL CU RACHETE DE LA KANDAHAR – REAL SAU ACȚIUNE DE PR A LUI VICTOR PONTA?, scrie Curentul. Kabulul, inconjurat de munți, poate fi atacat cu rachete, In schimb, bazele militare din Kandahar, care sînt la câmpie și securizate la fel de mult cum e și Pentagonul din Washington, nu pot fi bombardate cu mijloacele de care dispun talibanii.
Am reunit aici toate observațiile mele despre evenimentul: Ponta la Kandahar.
Prima știre, dată la TV:
“Baza militara a Romaniei din Afganistan a fost atacata de rachete, in jurul pranzului, astfel ca toti civilii au fost urcati in masini blindate si dusi intr-un buncar.”
O privatizare eșuată, patru miniștri și 10 mil. euro, scrie Capital. Privatizarea celui mai mare transportator de marfă pe sectorul feroviar cu afaceri de aproape un miliard de lei ține capul de afiș și acum, după 7 luni după ce a eșuat. Deși, existau indicii clare, încă de la început, că vânzarea CFR Marfă va fi o nouă telenovelă a Guvernului Ponta, toți cei care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Transportului, inclusiv premierul, care a asigurat interimatul după demisia liberalului Relu Fenechiu, au contribuit la ea.
Tot în Capital citim despre Destinul maşinii în care a început Primul Război Mondial. În dimineaţa acelei zile, ce avea să fie tragică pentru întreaga Europă, alaiul arhiducelui Franz Ferdinand de Austria călătorea în tren de la Ilidža către Sarajevo, iar, la destinaţie, alaiul a fost repartizat în şase maşini. Moştenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar a urcat într-un Gräf & Stift decapotabil unde călătorea alături de soţia sa, Sofia, Ducesă de Hohenberg. A fost o zi de tensiune şi, la final, de panică. Prima dată, au fost grenadele care nu şi-au atins obiectivul, apoi împuşcăturile şi moartea celor doi. Primul Război Mondial urma să înceapă.
Cotidianul scrie despre Preşedinta CNA, interceptată. Laura Georgescu: "Pe boul de Ghiţă şi pe România TV să-i acopăr şi tu nu profiţi?" Declaraţii şocante ale preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului. Într-o înregistrare audio obţinută de Realitatea TV, Laura Georgescu recunoaşte că favorizează anumite posturi de televiziune, apropiate premierului Victor Ponta.