De-a lungul secolelor, ruinele dacice au dat naştere unor mituri care de care mai bizare.
Incontestabil, Sarmizegetusa Regia este inima Daciei. Înconjurată de o salbă de cetăţi şi fortificaţii, ea reprezintă probabil cel mai complex sit arheologic fortificat antic din România. Împânzit cu păduri, pe o suprafaţă de peste 30.000 hectare, sistemul fortificat al cetăţilor dacice ascunde, pe lângă o fascinantă istorie a dacilor, şi multe enigme. O dată cu ele vin şi controversele. Din totalul acestui areal, mai puţin de 3% sunt săpate şi cercetate sistematic de către arheologi. Dacă este însă să adăugăm şi cercetările neoficiale ale căutătorilor de comori, atunci probabil că am putea ajunge la un 5-6%. Ruinele au dat naştere unei serii întregi de mituri. Iată 10 dintre ele:
1. Comoara dacilor
Probabil că cea mai curioasă controversă, cea mai plină de mister şi de strălucire este aceea a aurului dacic din Munţii Orăştiei. Românii au învăţat la şcoală sau din filmele lui Sergiu Nicolaescu faptul că un trădător, pe nume Bicilis, a arătat romanilor comoara ascunsă a lui Decebal. O fabuloasă cantitate de aur şi argint a fost cărată la Roma de aceştia. 330 tone de argint şi 160 tone de aur au făcut ca Imperiul Roman să răsune 123 de zile în cântec şi dezmăţ în ceea ce istoricii numesc cea mai mare serbare din istoria omenirii. Mulţi istorici au crezut şi au stabilit cu tărie că aceea a fost adevărata comoară, marea comoară a lui Decebal. Dar descoperiri ulterioare, de la faimoasa comoară a lui Martinuzzi descoperită în albia Râului Strei, urmată de goana după aur dintre 1802 şi 1804, când mii de oameni au invadat Munţii Şureanu în căutarea aurului şi până în epoca actuală, a „kosoniadei” moderne, începută prin anii 1990, toate acestea infirmă părerile istoricilor potrivit cărora comoara ar fi fost stoarsă de romani. În această perioadă scursă de la retragerea aureliană până în zilele noastre, zeci de tone de aur au mai fost scoase din Munţii Şureanu.
2. Aurarii daci
Până în anul 2000, istoricii moderni, şcoliţi prin marile universităţi ale României şi Europei susţineau sus şi tare că dacii nu prelucrau aur, doar argint, fier şi bronz. În săpăturile lor, începute în anul 1924 şi continuate până azi, nu au reuşit să descopere nici măcar o monedă de aur în Munţii Şureanu şi astfel îşi susţineau teza că dacii nu prelucrau aurul. A fost suficient ca pe piaţa neagră să apară faimoasele brăţări de aur pentru ca toţi istoricii să dea din colţ în colţ şi să încerce să îşi reevalueze teoriile.
3. Săpături contestate
Nu numai aurul a stârnit controverse, chiar şi săpăturile de la Sarmizegetusa Regia şi din celelalte cetăţi dacice începute de Theodorescu şi continuate de Constantin Daicoviciu şi fiul său, Hadrian Daicoviciu, încep să fie tot mai contestate de noua generaţie. Din această precară informaţie, de 3-5%, este şi firesc să apară controverse legate de încă puţinele monumente scoase la lumină. De pildă, zidul care înconjoară incinta militară de la Sarmizegetusa. O parte a istoricilor spun că el ar fi jumătate roman, jumătate dacic, ca şi construcţie. Dar în partea estică şi sud-estică porţiunea de zid este cea care stârneşte cele mai multe controverse. Cine l-o fi construit oare, romanii, cei care ar fi vrut să îşi lărgească incinta militară pentru a fi feriţi de atacurile barbare după cucerire sau înşişi dacii, care în faţa iminentului pericol de a fi cotropiţi de către romani au preferat să îşi distrugă sanctuarele şi cu materialele au construit în pripă acel zid pentru a face loc în faţa năvălirii romane întregii populaţii de pe Dealul Grădiştei?
4. Cele şapte pietre
În spatele marelui sanctuar circular, aruncate în bălării şi folosite de turişti ca loc de odihnă există şapte bucăţi masive de piatră în formă de arc de cerc care prezintă pe partea lor interioară nişte incizii de o regularitate izbitoare şi extrem de bine şlefuite. Istoricii spun că acele incizii ar proveni tocmai din furia răngilor romane care au vrut să distrugă o plintă sau, pur şi simplu, să obţină dintr-o astfel de bucată de andezit o piatră cu şapte laturi. Există alte voci care spun că acele incizii ar fi putut fi obţinute prin sablare, frecarea cu un material abraziv şi că ar fi putut fi folosite la un anumit angrenaj. Cert este că în albumul „Geto-dacii” apare o fotografie a acestui ansamblu din şapte pietre reunite într-un cerc mare şi denumit „rotonda de andezit”.
5. Secretul vasului de andezit
În apropierea soarelui de andezit, în partea sudică a incintei sacre din Sarmizegetusa, un vas mare din andezit stă uitat şi părăsit de lume. Şi aici controversele încearcă să lămurească adevărata funcţionalitate a vasului. Marginile lui sunt sparte, semn al unei distrugeri din vechime. Dar această distrugere datează mai mult ca sigur din perioada războaielor daco-romane. Majoritatea istoricilor dau ca sigură folosirea acestui vas pentru libaţiuni păgâne sau că ar fi putut folosi fierberii ritualice a grâului. Alţii, şi printre aceştia se numără mulţi istorici, înclină să creadă că acesta ar putea fi un observator astronomic, un astrolab. Cu o înălţime iniţială mult mai mare decât cea actuală şi umplut cu apă, în forma sa ovoidală, acel luciu oglindea pe timp de noapte întreaga boltă cerească, acolo se puteau observa şi măsura cu precizie mişcarea astrelor pe bolta cerească şi fenomele cereşti.
6. Canibalism ritual
O serie de istorici, în special cei din şcoala clujeană de istorie, sunt de părere că dacii ar fi practicat un soi de canibalism ritual. Ceremoniile sacre încă nu au fost clarificate pe deplin. Însă ei spun că există posibilitatea ca războinicii daci să se fi hrănit ritual cu bucăţele din inima solilor trimişi la Zalmoxis şi care erau sacrificaţi prin aruncarea în suliţe. Războinicul ales pentru acest sacrificiu era unul dintre cei mai buni şi moartea rituală era considerată o mare onoare.
7. Sclavele celte
O altă teorie care circulă prin mediile istorice face referire la faptul că dacii, îndeosebi cei din zona Sarmizegetusei, ar fi fost rezultatul unui amestec dintre traci şi celţi. Acest amestec etnic ar data de pe vremea lui Burebista, când regele dac a distrus trei „regate” celtice: cel al boilor, cel al tauriscilor şi cel al scordiscilor. Războinicii daci ai lui Burebista ar fi luat în sclavie o mulţime de femei celte, pe care le-au dus în zona Sarmizegetusei şi care ar fi influenţat apoi compoziţia etnică a populaţiei dacice.
8. Trădătorii romani
Un alt mit, care conţine, conform istoricilor, o doză importantă de adevăr este cel care arată că Sarmizegetusa ar fi fost cea mai importantă fortificaţie din Europa din afara lumii greco-romane. Lucrările de fortificare ar fi fost executate de meşterii daci, dar sub îndrumarea unor ingineri romani. Aceştia ar fi fost, de fapt, trădători ai Imperiului Roman, care ar fi acceptat mita oferită de regii daci pentru a lucra la întărirea reşedinţei monarhilor de la Sarmizegetusa.
9. „Strămoşii” romanilor
O teză cu totul improbabilă face referire la faptul că romanii ar fi fost, de fapt, descendenţii dacilor, care ar fi emigrat în Peninsula Italică. În realitate, cele două popoare au avut strămoşi comuni, indo-europenii. Însă lingviştii au ajuns la concluzia că limbile dacă şi romană au aparţinut celor două grupuri diferite de limbi indo-europene, iar limba dacilor ar fi fost mai apropiată de cele ale ilirilor şi ale vechilor popoare baltice.
10. Religie monoteistă
În perioada interbelică, mai mulţi istorici cunoscuţi, precum Vasile Pârvan, au lansat teza că religia dacilor ar fi fost una monoteistă, iar faptul că religia creştină a fost acceptată atât de uşor în vechea Dacie ar fi explicabil prin asemănarea dintre cele două credinţe religioase. Însă există alţi istorici care spun că dacii erau politeişti şi că ar fi avut o serie de divinităţi, prin care Zalmoxis, zeul suprem, Gebeleizis, zeu solar, şi Bendis, zeiţa lunii.
