1.8 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăSportVoicu, la audieri în Parlament

Voicu, la audieri în Parlament

Membrii Comisiei juridice a Senatului au decis să dea curs solicitării lui Cătălin Voicu de a fi audiat,  marţi,  cu uşile închise.  DNA a transmis Parlamentului, prin intermediul ministrului de Justiţie,  solicitarea de a-şi da încuviinţarea de a-l aresta pre-ventiv pe Cătălin Voicu, într-un dosar de corupţie care vizează şi magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Jus-tiţie. Repre-zentanţii puterii susţin însă că audierea este inutilă,  întrucât raportul parlamentarilor ju-rişti – care trebuie înaintat Bi-roului Permanent al Senatului – ar trebui finalizat până marţi, potrivit termenului legal. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă