3.2 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportUDMR îşi caută aliaţi pentru 2012

UDMR îşi caută aliaţi pentru 2012

Deşi din tabăra PDL se vorbeşte de un „consens total” în coaliţie pe tema comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, liderii UDMR vor aborda acest subiect, astăzi, şi la întâlnirea cu omologii din PSD. Fiecare formaţiune din coaliţie va lua practic o decizie în zilele următoare.

„Nu am remarcat o opoziţie la această decizie (de comasare a alegerilor – n.r.)”, a declarat purtătorul de cuvânt al PDL, deputatul Sever Voinescu, după şedinţa de ieri a coaliţiei. Acelaşi democrat-liberal a arătat însă că „fiecare partid merge în structurile lui de conducere şi decide acolo ce face”. Chiar dacă formaţiunile din coaliţie acceptă propunerea PDL ca alegerile locale  să fie suprapuse cu parlamentarele, rămâne de hotărât data scrutinului şi, mai ales, sistemul după care vor fi aleşi senatorii şi deputaţii. Potrivit calculelor PDL, alegerile ar putea fi organizate după data de 18 noiembrie 2012, astfel încât viitorii parlamentari să-şi înceapă mandatul pe 11 decembrie 2012.

Mai complicată este situaţia în cazul sistemului electoral. Singurul punct de consens în coaliţie se referă la necesitatea schimbării sistemului aplicat în 2008, sistem care a permis ca în Parlament să intre candidaţi plasaţi pe locul doi sau chiar locul trei. Mai departe apar însă divergenţele. De o parte, PDL ar înclina spre un sistem de alegere a parlamentarilor după modelul primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene. Adică, persoana care strânge cele mai multe voturi ia mandatul. De partea cealaltă, UDMR ar dori o garanţie că nu va pierde mandate, sub forma unui sistem de com–pensare. Mai exact, ar dori aplicarea sistemului german: jumătate din parlamentari ar fi aleşi direct (candidaţii care au strâns cele mai multe voturi în colegiul lor, chiar dacă nu au obţinut majoritatea voturilor), iar jumătate sunt aleşi pe listă de partid, în funcţie de scorul formaţiunii din care provin. „Principiul care ne interesează pe noi – omul cu cele mai multe voturi merge în Parlament – a fost deja, în general, admis. De acum încolo putem discuta alte variante”, a precizat Voinescu, adăugând însă că democrat-liberalii nu ar fi totuşi „foarte încântaţi” de ideea listelor de partid.

În urmă cu câteva luni, reprezentanţii UDMR nu respingeau însă prea vehement ideea unui singur tur de scrutin pentru parlamentari. „Nu cred că ne-ar dezavantaja varianta cu un singur tur de scrutin. Poate am pierde în Maramureş, Timiş sau Arad, dar în anumite zone ar fi un avantaj pentru noi”, declara atunci, pentru RL, Fekete-Szabo Andras Levente, liderul grupului UDMR din Senat.

UDMR are discuţii şi cu PSD

După mai multe invitaţii primite din partea opoziţiei, liderii UDMR se întâlnesc astăzi cu cei ai PSD, fiind aşteptat să fie abordat şi subiectul comasării alegerilor şi al schimbării sistemului de vot. „Nu este vorba nicidecum despre un complot împotriva coaliţiei. Şi noi suntem deschişi la orice dialog cu partidele politice democratice”, a precizat Fekete-Szabo.

Opoziţia s-a declarat deja împotriva comasării alegerilor, dar susţine votul majoritar într-un singur tur de scrutin. Doar liberalii ar fi fost dezavantajaţi de introducerea acestui sistem de vot, dar neajunsul a fost remediat, cel puţin în conjunctura actuală, prin uniunea cu PSD şi prin stabilirea unor candidaţi comuni la parlamentare.

În ceea ce priveşte comasarea alegerilor, liderul PSD, Victor Ponta, a anunţat deja că opoziţia va apela la toate instrumentele de protest posibile: contestaţie la Curtea Constituţională la modificările legislative operate de coaliţie şi moţiune de cenzură, în cazul în care Guvernul Boc îşi asumă răspunderea pentru acestea.

Pentru a deveni posibilă împingerea localelor până la parlamentare şi pentru a fi schimbat sistemul de vot, coaliţia la putere trebuie să treacă prin Parlament mai multe modificări de legi. Pe lângă modificarea sistemului electoral, vor trebui schimbate şi Statutul aleşilor locali şi Legea alegerilor locale, pentru a face posibilă prelungirea actualului mandat al primarilor, preşe-dinţilor de consilii judeţene, consilierilor locali şi judeţeni. Or o astfel de modificare ar putea pica testul constitu-ţionalităţii.

Revizuirea Constituţiei, reaprinsă în Parlament

Pe agenda întâlnirii de astăzi UDMR-PSD va figura şi subiectul revizuirii Constituţiei şi „mai puţin” cel al reorganizării teritoriale, reorganizare pe care democrat-liberalii încă speră să o poată implementa până la viitoarele alegeri.

La rândul lor, democrat-liberalii au anunţat că vor solicita „revigorarea” comisiei comune pentru revizuirea Constituţiei, comisie care a fost înfiinţată încă de anul trecut, dar mai mult pe hârtie.  

Cele mai citite

„E mai bun decât Olaru”. Patronul FCSB pregătește înlocuitorul căpitanului echipei în cazul transferului la Genoa

Darius Olaru ar putea pleca de la FCSB în această iarnă, clubul italian Genoa fiind interesat de serviciile mijlocașului român. Patronul FCSB a declarat...

„Furtuna se va termina”. Cristiano Ronaldo, sprijin pentru Ruben Amorim și planul său pentru Manchester United

Cristiano Ronaldo (39 de ani) a vorbit deschis despre situația dificilă de la Manchester United în cadrul galei Globe Soccer Awards. În timp ce a...

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...
Ultima oră
Pe aceeași temă