4.1 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSportŞova: Dacă Băsescu nu-l nominalizează premier pe Ponta, îl suspendăm

Şova: Dacă Băsescu nu-l nominalizează premier pe Ponta, îl suspendăm

Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Dan Şova, a declarat, luni, că în situaţia în care USL va câştiga alegerile parlamentare cu peste 50%, Victor Ponta va fi singura propunere pentru postul de premier, Traian Băsescu urmând a fi suspendat dacă nu face nominalizarea, potrivit Mediafax.

„Răspunsul corect şi democratic al preşedintelui ar fi fost că va desemna un premier propus de majoritatea care va rezulta din alegeri – adică respectarea votului popular. Interesul naţional e o chestiune foarte abstractă pentru preşedintele Băsescu”, a spus Şova, referindu-se la declaraţiile şefului statului despre nominalizarea unui premier care să servească interesul naţional.

„Poziţia USL este că dacă noi vom lua peste 50% singura propunere de premier pe care o vom avea este actualul premier Victor Ponta. Dacă domnul preşedinte Băsescu refuză nominalizarea, atunci îl vom suspenda şi mergem din nou la referendum pentru demitere”, a mai spus Şova.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, răspunzând unei întrebări, că va desemna, după alegeri, un premier care să servească interesului naţional, precizând că afirmaţiile politicienilor despre suspendarea sa nu îl impresionează şi că nu îi este frică de politicieni.

Întrebat ce variantă ia în calcul în contextul declaraţiilor lui Crin Antonescu privind posibila suspendare a preşedintelui dacă acesta nu va accepta premierul propus de USL dacă Uniunea câştigă alegerile, Băsescu a răspuns: „Eu iau în calcul varianta interesului naţional”.

„Deci voi desemna un premier care să servească interesul naţional. Iar povestea pe care o vehiculează orice politician, că e mai micuţ, că e mai mărişor, că e foarte mare, că e foarte mic, «îl suspendăm pe Băsescu», vă rog să mă credeţi că nu mă impresionează. Deci nu sunt un om căruia să-i fie frică de ceva sau, în orice caz, nu de politicieni, da?”, a afirmat Băsescu în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni.

Cele mai citite

Ambasadorul Rusiei la București, găsit în stare de inconștiență

Diplomatul, în vârstă de 65 de ani, care are mai multe probleme medicale, a fost transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Floreasca, din...

Zeci de mii de persoane participă la un protest în Istanbul – VIDEO

Zeci de mii de oameni s-au adunat pe Podul Galata din Istanbul în prima zi a anului pentru a-și exprima solidaritatea cu palestinienii din...

Justin Baldoni acționează în instanță publicația The New York Times

Blake Lively și Justin Baldoni au intentat procese legale în legătură cu filmul It Ends With Us. Acțiunea federală a fost depusă la câteva...
Ultima oră
Pe aceeași temă