7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportPSD şi PNL vor capul lui Boc, nu şi scaunul lui

PSD şi PNL vor capul lui Boc, nu şi scaunul lui

PSD şi PNL nu par dispuse să preia frâiele guvernării, deşi îşi ascut de zor cuţitele pentru dărâmarea Executivului. Nici în PDL apele nu sunt limpezi, noile mişcări de trupe ridicând un semn de întrebare asupra disponibilităţii Cabinetului Boc de a mai sta la Palatul Victoria.

 

Dacă social-democraţii şi liberalii au anunţat, cu surle şi trâmbiţe, că vor vota pentru „decapitarea” lui Emil Boc, pedeliştii încă nu s-au decis dacă se vor abţine – pentru a evita eventualele trădări – sau dacă vor respinge moţiunile de cenzură. Prima variantă este îmbrăţişată de şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, dar este total respinsă de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. „Are şi Roberta părerile ei. De ce să ne abţinem? (…) Cred că parlamentarii reprezintă nişte cetăţeni care i-au ales şi, în numele acelor cetăţeni, trebuie să aibă nişte păreri”, a declarat, joi, Berceanu. În opinia acestuia, efectele căderii Guvernului ar fi dezastruoase, riscul major fiind reprezentat de creşterea inflaţiei până la 20% în şase luni şi necesitatea impunerii unor tăieri şi mai mari de salarii. Până la moţiunea de cenzură, aritmetica parlamentară se mai poate modifica, astfel că cele 24 de voturi necesare opoziţiei pot fi obţinute de la nemulţumiţii din PDL şi/sau independenţi (nici aceştia din urmă nu au bătut în cuie dacă se vor abţine sau vor vota).  Pe de altă parte, în timp ce PSD se laudă cu racolările anonime de la PDL, liberalii au mai pierdut ieri un vot, cel al lui Dan Ilie Morega, care s-a alăturat independenţilor. Chiar şi rebelii din PDL care au ameninţat că nu-şi vor sprijini propriul Guvern au făcut un pas înapoi. Printre aceştia, senatorul Georgică Severin, care a anunţat că s-ar putea răzgândi în privinţa votului dacă Guvernul introduce în textul celor două legi pe care îşi asumă răspunderea şi măsuri de susţinere a sectorului privat. Degringolada de la PDL este însă văzută la Cotroceni ca „normală”. „Mi-e teamă că populaţia înţelege mai bine situaţia dificilă şi nevoia măsurilor de austeritate decât unii dintre parlamentari, inclusiv cei de la PDL”, a afirmat Sebastian Lăzăroiu, consilier prezidenţial, citat de Mediafax.

Năstase: Băsescu vrea să cadă Guvernul

O ipoteză interesantă în ceea ce priveşte jocurile de culise de la PDL a avansat social-democratul Adrian Năstase: „Paradoxal, interesele opoziţiei şi cele ale lui Băsescu ar putea să conveargă la moţiune”. În opinia pesedistului, şeful statului l-ar pregăti din nou pe Lucian Croitoru pentru funcţia de premier de sacrificiu, lucru vehiculat recent tot mai des în cercurile politice. În sprijinul teoriei lui Năstase ar putea fi adus argumentul că Traian Băsescu ar dori să salveze PDL de la prăbuşirea în sondaje, iar singura metodă ar fi scoaterea de la guvernare. Astfel, până în 2012, Boc şi liderii vechi ai partidului ar putea preda ştafeta celor mai tineri, aşa cum vrea Băsescu, împrospătând astfel imaginea PDL şi reuşind să recupereze o parte din capitalul electoral pierdut din cauza proastei gestionări a crizei economice. Totuşi, Lăzăroiu s-a declarat sceptic că moţiunile opoziţiei vor trece, avansând chiar scenariul sabotării din interior, întrucât nici PSD, nici PDL nu ar fi dispuse să-şi asume responsabilitatea guvernării. 

Cele mai citite

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Ajutoare AFIR pentru energie regenerabilă: 150 milioane euro, disponibile din Ajunul Crăciunului

Programul vizează achiziția de panouri solare, generatoare eoliene și baterii de stocare pentru consum propriu în ferme și întreprinderi În Ajunul Crăciunului 2024, Agenția pentru...

Oportunitate pentru firmele din România: Sponsorizare ONG-uri și facilități fiscale

Pentru firmele plătitoare de impozit pe profit, cheltuiala cu sponsorizarea nu este deductibilă fiscal Firmele din România au la dispoziție o oportunitate valoroasă de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă