Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că, în 28 de judeţe, nu există protocol de funcţionare a Alianţei de Centru-Dreapta (ACD), iar PC „ia de pe umerii” PNL sarcina de a negocia aceste protocoale, transmite Mediafax.
Daniel Constantin a fost întrebat dacă mai vede vreun viitor pentru Alianţa de Centru-Dreapta (ACD).
„Eu mi-am exprimat regretul că proiectul acesta politic nu a funcţionat aşa cum ne-am fi dorit. E o constatare pe care am făcut-o şi eu, şi domnul Antonescu. Nu e nicio supărare. Cred că acesta este mesajul cel mai important pentru cetăţeni: că USL funcţionează, va funcţiona în continuare, pentru că e mai mult o obligaţie. În primul rând este o obligaţie pe care o avem către cetăţeni. Cetăţenii ne-au dat încredere, avem o majoritate solidă, avem toate atuurile şi nu avem niciun fel de scuză să nu ducem mai departe acest proiect şi programul de guvernare cu care a fost validat proiectul USL”, a declarat Daniel Constantin.
El a precizat că ACD este un proiect care nu a funcţionat.
„ACD este un proiect care nu a funcţionat. L-am întrebat şi pe domnul Stroe (Iulian Stroe, liderul judeţean al PC Bistriţa-Năsăud – n.r.). Nu există protocol de funcţionare la nivel local în 28 de judeţe, chiar şi în Bistriţa-Năsăud. Asta e mai puţin important, dar am trecut peste aceste chestiuni şi e într-un fel, dacă vreţi, şi o degrevare, o sarcină pe care o luăm de pe umerii PNL de a negocia în fiecare judeţ protocol de colaborare cu Partidul Conservator”, a spus Daniel Constantin.
Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, declara, joi, după şedinţa Biroului Executiv al partidului, că din discuţiile avute privind activitatea în plan local s-a constatat că protocolul cu ACD fizic nu funcţionează.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, comentând poziţia exprimată de PC despre ACD, că nu trebuie pierdut simţul umorului nici în momentele grele, el adăugând: „Omenirea a putut depăşi criza creată la un moment dat de Coreea de Nord (…), o să putem şi noi depăşi această criză cu PC”.