3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportPonta: Sunt sigur că până la sfârşitul anului vom avea Constituţia modificată

Ponta: Sunt sigur că până la sfârşitul anului vom avea Constituţia modificată

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că este sigur că până la sfârşitul anului vom avea o Constituţie modificată.

Premierul a subliniat, de asemenea, că până pe 20 mai va fi gata şi raportul Forumului Constituţional. De asemenea, Victor Ponta a precizat că va apela şi la sprijinul Comisiei de la Veneţia, „principala instituţie ce poate oferi asistenţă şi sprijin pentru elaborarea unor prevederi contituţionale la standarde europene”.

Citeşte şi Cum vor românii să schimbe Constituţia. Cele mai CIUDATE propuneri

În ceea ce priveşe situaţia din Uniunea Europeană, Victor Ponta a declarat că: „UE este la rândul ei într-un proces de tranformare, iar noi ca membrii ai Uniunii şi ca o ţară care vrea să fie şi mai integrată, sigur suntem interesaţi de ceea ce se va întâmpla”.

„Eu personal susţin ideea unei mai mari integrări a ţărilor (…), a  unei birocraţii mai scăzute la nivel de Bruxelles şi a unor standarde care să se aplice tuturor celor 28 de state”, a mai spus premierul.

Pe 08 aprilie Forumul Constituţional a lansat website-ul forumconstitutional2013.ro prin intermediul căruia fiecare cetăţean îşi poate face cunoscute propunerile cu privire la diverse aspecte ale revizuirii.

Citeşte şi Pârvulescu: Nu vor exista remuneraţii pentru forumul constituţional

Cele mai citite

Piața imobiliară din Capitală rămâne cea mai activă: Cumpărătorii sunt identificați în medie în 49 de zile

Bucureștiul se află pe primul loc în ceea ce privește rapiditatea tranzacțiilor imobiliare, potrivit unui raport Imobiliare.ro. Proprietarii din Capitală au reușit, în medie, să...

INS: Salariul mediu brut a crescut în septembrie, cu variații în sectoarele economiei

Câștigul salarial mediu brut din România a ajuns în septembrie 2024 la 8.553 lei, cu 1,3% mai mult față de luna anterioară, conform datelor...

China aprobă un plan de 777 miliarde de euro pentru refinanțarea datoriei guvernelor locale

China a anunțat aprobarea unui plan financiar de 6 trilioane de yuani (aproximativ 777,1 miliarde de euro) pentru a sprijini guvernele locale în refinanțarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă