14.8 C
București
miercuri, 29 ianuarie 2025
AcasăSportPonta: Politica externă a lui Băsescu, în care stăm doar cu mâna...

Ponta: Politica externă a lui Băsescu, în care stăm doar cu mâna întinsă, nu e un avantaj

Liderul PSD Victor Ponta susţine că România „şi-a alienat” relaţiile economice cu Germania, Italia şi Franţa şi are „o atitudine sinucigaşă” în raport cu ţări precum China, Rusia, India, informeaza Mediafax.

Victor Ponta a apreciat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Iaşi, că relaţiile cu ţări puternice din punct de vedere economic vor trebuie refăcute sau construite.

„România şi-a alienat total o relaţie economică importantă cu Franţa, Germania şi Italia şi prin Băsescu are o atitudine sinucigaşă în relaţiile cu China, Rusia, India şi Brazilia. (…) Când USL va fi la putere, va trebui să refacem aceste relaţii cu ţări precum Franţa, Italia şi Germania sau să construim o relaţie cu China, Rusia, India sau Brazilia. Politica externă a domnului Băsescu, în care stăm doar cu mâna întinsă, nu e un avantaj”, a spus Ponta.

Liderul social-democrat a susţinut că Traian Băsescu aplică principiul „după noi potopul” şi că actuala putere va mai face câteva împrumuturi, cu gândul că „vor veni fraierii ăştia de la USL să plătească”.

„O să mai facă nişte împrumuturi până în 2012. Încep toate scadenţele la împrumuturi, care vin în 2013, 2014 şi 2015, când nu vor mai fi ei la putere. Lasă că vor veni fraierii ăştia de la USL să plătească. Suntem într-o atitudine jenantă cu FMI. Ne mai dau câteva miliarde, noi ne facem că rezolvăm câte ceva, dar de fapt nu respectăm nicio ţintă. Tot auzim din patru în patru zile că suntem într-o mare creştere economică, dar de fiecare dată ne mai trebuie nişte miliarde împrumut”, a spus Victor Ponta.

Preşedintele PSD a afirmat că şeful statului a fost prezent recent la lucrările Consiliului European, angajând România să participe la programul financiar european, dar fără a oferi înainte vreo informaţie pe plan intern.

„N-a informat pe nimeni, habar nu are nici el în ce calitate a fost acolo şi s-a angajat în numele României. Din 2014 nu va mai fi preşedinte. El termină banii de la FMI, apoi oricum pleacă din funcţie şi rămân Antonescu şi Ponta să vadă ce fac cu românii. Din punctul ăsta de vedere, sunt extrem de îngrijorat”, a afirmat liderul social-democrat.

 

Cele mai citite

Ungaria, eliminată dramatic de la Campionatul Mondial de Handbal! Croația a întors un deficit de patru goluri în ultimele minute și s-a calificat în...

Campionatul Mondial de handbal a oferit o nouă confruntare memorabilă, în care Croația a învins dramatic Ungaria, scor 31-30, în sferturile de finală. Maghiarii...

București-Ilfov, lider în asigurările facultative pentru locuințe

Regiunea de dezvoltare București-Ilfov rămâne pe primul loc în clasamentul zonelor din România cu cele mai multe locuințe protejate printr-o asigurare facultativă. Conform datelor Uniunii...

PSG și Stuttgart resping speculațiile privind un „blat” în Liga Campionilor! Antrenorii Luis Enrique și Sebastian Hoeness afirmă că echipele lor vor juca pentru...

Meciul dintre Stuttgart și PSG, din ultima etapă a fazei ligii Ligii Campionilor, este crucial pentru ambele echipe, care se luptă pentru calificarea în...
Ultima oră
Pe aceeași temă