3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportPonta: Băsescu face declaraţii ori de la cârciumă ori de la supermarket...

Ponta: Băsescu face declaraţii ori de la cârciumă ori de la supermarket despre lucruri esenţiale

Liderul PSD, Victor Ponta, a criticat, duminică, la Vaslui, modul în care preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţii legate de decizia ICCJ privind recalcularea pensiilor militarilor, spunând că şeful statului face declaraţii ori de la cârciumă ori de la supermarket despre lucruri esenţiale, potrivit Mediafax.

Victor Ponta a declarat, într-o conferinţă de presă, că actualul guvern ar trebui să oprească imediat recalcularea pensiilor militarilor astfel încât premierul Emil Boc şi ministrul Gabriel Oprea să nu intre în sfera penalului.

„Este evident că nu există nicio altă soluţie legală decât să se oprescă recalcularea pensiilor. Domnul Boc, domnul Oprea, dar şi ceilalţi funcţionari care vor continua recalcularea comit o faptă penală şi trebuie să răspundă pentru încălcarea acestei hotărâri. Nu sunt vinovaţi doar domnul Oprea şi domnul Boc. Pe cei doi nu i-a votat nimeni să fie ministrul Apărării, respectiv premier. Ei au fost puşi acolo de Traian Băsescu şi sunt susţinuţi de Traian Băsescu. Atenţie: deci să nu batem numai câinele, ci să ne uităm la stăpânul care le dă ordine”, a declarat Victor Ponta.

Liderul social-democrat a criticat şi modul în care preşedintele Traian Băsescu a făcut declaraţii legate de decizia ICCJ privind recalcularea pensiilor militarilor.

„Mi-a fost ruşine că avem un asemenea preşedinte. Băsescu face declaraţii ori de la cârciumă ori de la supermarketuri despre lucruri esenţiale, despre viaţa a sute de mii de oameni. Dacă eşti cu adevărat preşedinte trebuie să ai grijă de unde faci astfel de declaraţii pentru că pensionarii de care guvernul şi-a bătut joc în această perioadă nu cred că sunt fericiţi să-şi vadă preşedintele la cârciumă sau împingând căruciorul la supermarket”, a adăugat Victor Ponta.

Preşedintele PSD,Victor Ponta, este prezent, duminică, la Vaslui, la Liga Aleşilor Locali din PSD.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că hotărârea ICCJ privind recalcularea pensiilor militare „trebuie respectată”.

Aflat la cumpărături, preşedintele a fost întrebat de reporterul unei televiziuni ce părere are despre decizia ICCJ privind recalcularea pensiilor militare, răspunzând: „Nu-i decât o soluţie, să fie respectată hotărârea Înaltei Curţi. Nimic în afara hotărârii Înaltei Curţi nu poate funcţiona”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) apreciază că HG 735/2010 de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor din penitenciare discriminează beneficiarii pensiilor care nu au depus cereri de recalculare.

Cele mai citite

Cele mai Bune Credite Ipotecare din România, Conform Analizei Mr. Finance

Pentru românii care doresc să își achiziționeze o locuință, creditul ipotecar rămâne una dintre cele mai căutate opțiuni de finanțare. Platforma Mr. Finance a...

Israelul și-ar putea extinde suveranitatea asupra coloniilor evreiești din Cisiordania ocupată în 2025

Ministrul de finanţe israelian Bezalel Smotrich, liderul Partidului Sionist Religios, de extremă dreapta, a promis luni extinderea în 2025 a suveranităţii Israelului asupra coloniilor...

PROPANUL: Revoluție în domeniul pompelor de căldură

Aflați toate avantajele unui mediu de lucru natural care produce apă caldă într-un mod ecologic. Cu câțiva ani în urmă, puțini ar fi prezis...
Ultima oră
Pe aceeași temă