1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSportNoul şef al PDL Hunedoara este Dorin Gligor, fost subprefect

Noul şef al PDL Hunedoara este Dorin Gligor, fost subprefect

Noul preşedinte al PDL Hunedoara este fostul subprefect al judeţului, Dorin Gligor, care a fost ales cu unanimitate de voturi, duminică, în cadrul Conferinţei Judeţene desfăşurate la Deva. El a fost votat în unanimitate de cei aproape 500 de delegaţi prezenţi.

„Am luat hotărârea de a candida după ce mi-am dat seama că formaţiunea politică PDL din judeţul Hunedoara are aceeaşi imagine clară despre ce se doreşte în continuare, ca şi mine. Vreau să câştigăm algerile locale şi parlamentare, ştiu că şi colegii mei îşi doresc acelaşi lucru şi împreună o putem face. Ştiu că până acum nu ne-am ridicat la nivelul altor organizaţii din Transilvania la alegeri, consider că ne-am ispăşit pedeapsa şi vreau să construim chiar în contextul economic nefavorabil. Vom arăta că suntem cei mai buni din Hunedoara”, a declarat Gligor după anunţarea rezultatului, conform Mediafax.

Dorin Gligor are 45 de ani şi este membru PDL încă de la formarea partidului în judeţul Hunedoara. Din 1999 până în 2009, a fost preşedintele PDL Brad, iar în martie 2009 a devenit subprefect al judeţului Hunedoara. După câteva luni, a fost numit prefect de Hunedoara, funcţie pe care a deţinut-o patru luni, ulterior redevenind subprefect.

El a demisionat din funcţia de subprefect în luna martie, pentru a putea candida la şefia PDL Hunedoara.

Cele mai citite

Program special la metrou în perioada sărbătorilor de iarnă: Cum se circulă de Revelion

Metrorex a publicat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru sărbătorile de iarnă. În perioada 25-27 decembrie, 1-2 ianuarie 2025 și 6-7 ianuarie...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern

Preşedintele Senatului, liberalul Ilie Bolojan, a declarat, luni, că Guvernul propus pentru învestire este „o necesitate pentru România”, menţionând că „aici nu mai e...
Ultima oră
Pe aceeași temă