Organizatia PSD Bucuresti a lansat, astazi, prin vocea vicepresedintelui Madalin Voicu, un atac virulent la adresa conducerii centrale a partidului, pe care a acuzat-o ca nu are in prezent nicio strategie politica vizibila.
Madalin Voicu a spus, intr-o conferinta de presa, ca social-democratii nu trebuie sa faca niciun fel de compromisuri politice cu alte formatiuni pentru a ajunge eventual la guvernare. "PSD nu are voie sa devina amanta niciunui partid, pentru ca deocamdata noi nu suntem barbatul, ci femeia. Nu trebuie sa devenim ca o femeie de moravuri usoare, care pleaca intr-o noapte cu cine ii da mai multi bani", s-a exprimat plastic Madalin Voicu.
Printre cei vizati de criticile lui Madalin Voicu s-au numarat Mircea Geoana, Ion Iliescu, Titus Corlatean, Victor Ponta, dar si asa-numitul "grup de la Cluj".
Organizatia PSD Bucuresti considera ca Victor Ponta este "un tip care irita", care are tot felul de pareri contrare celor ale conducerii PSD, dar pe care nu si le exprima in sedintele de partid ci, ulterior, in fata presei. "Cred ca Victor Ponta este usor frustrat si are anumite probleme', a spus Madalin Voicu.
In acest context, el a mentionat ca liderii de la centru trebuie sa dea dovada de o atitudine ferma in momentul in care anunta o anumita decizie si sa nu mai apeleze ulterior la negocieri de culise. "Am observat, insa, ca in ultimul timp, conducerea partidului spune una la ora 11.00, dar apoi incepe sa combine lucrurile pe la Cluj, pe la Constanta, pe la Iasi. Este nevoie sa se spuna adevarul si sa fie respectat cuvantul asumat. Asta, deoarece electoratul PSD este in degringolada in conditiile in care noi nu avem, ca partid, o directie, o tinta, un carmaci", a spus Madalin Voicu.
Madalin Voicu l-a criticat si pe Ion Iliescu pentru faptul ca in perioada in care a condus tara "a tolerat in jurul sau tot felul de neaveniti". "Pe Ion Iliescu il acuz de complicitate la ceea ce s-a intamplat, pentru ca desi el nu a facut rau nimanui, a fost vinovat ca nu a taiat in carne vie. Era obligatia domniei sale sa ia masuri ferme si sa nu tolereze neaveniti in preajma sa", a spus Madalin Voicu, subliniind insa ca Ion Iliescu este totusi "catalizatorul partidului".
Totodata, Madalin Voicu a criticat faptul ca in sedintele conducerii centrale a partidului este ingradit dreptul la exprimare. El a spus ca s-a convins de acest lucru dupa ce personal a avertizat in doua randuri ca ar putea fi exclus din partid ca urmare a opiniilor sustinute. "Avem nevoie insa in PSD de oameni care sa isi sustina o parere, o idee si nu de oameni care sa execute ordine. Cel mai corect si democratic este sa ai o atitudine ferma atunci cand ai o opinie", a declarat vicepresedintele PSD Bucuresti.
In opinia acestei organizatii, conducerea centrala a partidului trebuie sa gaseasca "un drum propriu pentru PSD", pentru ca partidul "sa ramana demn in putinta sau in neputinta sa".
Madalin Voicu a spus ca refuza sa creada ca Mircea Geoana vede pentru viitor o alianta a PSD cu PD, fiind de parere ca partidul trebuie sa intre la guvernare dupa alegerile legislative din 2008.
"Asa cum evolueaza insa situatia in prezent, nu cred ca PSD va reusi sa adune 33% in viitoarele alegeri, pentru a ajunge macar la nivelul in care a fost in momentul in care Adrian Nastase a predat partidul lui Mircea Geoana", a mai spus Madalin Voicu.